Zilele babelor-Baba Dochia
Ca sa pricepi sufletul unui popor, trebuie sa-i cunosti miturile fundamentale.
Zilele Babelor.
Perioada dintre 1 si 9 martie este cunoscuta ca Zilele Babelor. De regula, in acest interval, vremea este foarte schimbatoare, zilele senine si foarte calde alternand cu cele foarte reci. Prognozele meteorologilor pentru urmatoarele zile demonstreaza ca acest lucru este real. In perioada 1-10 martie, vremea va fi schimbatoare, putandu-se inregistra diferente de temperatura de peste 10 grade C in aceeasi zi, la interval de cateva ore. Exista obiceiu
l ca fiecare dintre noi sa isi aleaga una din zilele babelor, aceasta prevestindu-ne viitorul in functie de aspectul vremii.
Babele sunt conduse de Dochia, care, se spune, isi leapada in fiecare zi cate un cojoc ce este luat de „surorile” sale, numite dupa zilele saptamanii: Lunica, Martica, Marcuriana, Joita, Virita, Sitita si Domnica. La inceput de an agricol, de cele mai multe ori, Baba Dochia este reprezentanta Anului Vechi, invinsa si apoi inlocuita, in urma unei competitii dificile, de una mult mai tanara. Exista si credinte care o prezinta drept victima, o batrana crestina cuviincioasa, un adevarat spirit protector. Ea este cea care se roaga neincetat lui Dumnezeu pentru a aduce mai repede timpul calduros.
Baba Dochia-
Prima zi a primaverii.
Baba Dochia (sau Baba Odochia) simbolizeaza unul dintre cele mai importante mituri românesti. Exista multe variante ale acestui mit, al carui nume pare a proveni din calendarul bizantin, care pe 1 martie celebra Sfânta Martira Evdokia.
Zilele Babelor.
Perioada dintre 1 si 9 martie este cunoscuta ca Zilele Babelor. De regula, in acest interval, vremea este foarte schimbatoare, zilele senine si foarte calde alternand cu cele foarte reci. Prognozele meteorologilor pentru urmatoarele zile demonstreaza ca acest lucru este real. In perioada 1-10 martie, vremea va fi schimbatoare, putandu-se inregistra diferente de temperatura de peste 10 grade C in aceeasi zi, la interval de cateva ore. Exista obiceiu
l ca fiecare dintre noi sa isi aleaga una din zilele babelor, aceasta prevestindu-ne viitorul in functie de aspectul vremii.Babele sunt conduse de Dochia, care, se spune, isi leapada in fiecare zi cate un cojoc ce este luat de „surorile” sale, numite dupa zilele saptamanii: Lunica, Martica, Marcuriana, Joita, Virita, Sitita si Domnica. La inceput de an agricol, de cele mai multe ori, Baba Dochia este reprezentanta Anului Vechi, invinsa si apoi inlocuita, in urma unei competitii dificile, de una mult mai tanara. Exista si credinte care o prezinta drept victima, o batrana crestina cuviincioasa, un adevarat spirit protector. Ea este cea care se roaga neincetat lui Dumnezeu pentru a aduce mai repede timpul calduros.
Baba Dochia-
Prima zi a primaverii.
Baba Dochia (sau Baba Odochia) simbolizeaza unul dintre cele mai importante mituri românesti. Exista multe variante ale acestui mit, al carui nume pare a proveni din calendarul bizantin, care pe 1 martie celebra Sfânta Martira Evdokia.
Una din variante este varianta mitului „Traian si Dochia” despre care celebrul critic literar George Calinescu spunea ca este „rezultatul unei întregi experiente de viata a poporului român”. Se spune ca Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndragostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmarita fiind de trupele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlau, împreuna cu oile. Este ajutata de Maica Domnului, care o transforma împreuna cu turma sa într-un complex de stânci.
O alta varianta povesteste despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe numele sau Dragobete care s-a casatorit împotriva dorintei ei. Pentru a-si necaji nora, într-o zi rece de iarna, i-a dat acesteia un ghem de lâna neagra si a trimis-o la râu sa-l spele, spunându-i sa nu se întoarca pâna când lâna nu devine alba. Fata a încercat sa spele lâna, dar chiar daca degetele sale au început sa sângereze, culoarea lânii ramânea tot neagra. De disperare, pentru ca nu se putea întoarce acasa la sotul iubit, a început sa plânga. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Cristos i-a aparut în cale si i-a dat o floare rosie, spunându-i sa spele lana cu ea. Multumindu-i, fata a pus floarea în apa, a spalat lâna si a constatat cu uimire ca lâna s-a albit. Fericita ca a reusit sa duca la bun sfârsit aceasta sarcina grea, si-a îndreptat pasii spre casa, dar nu a fost primita bine, soacra sa, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o ca Martisor (asa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) era iubitul ei. Dupa aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsa ca primavara venise deja, altfel de unde ar fi putut Martisor sa aiba floarea? Pe parcursul calatoriei sale, si-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pâna a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se facuse acum. Ningea si totul începuse sa înghete. Dochia a înghetat împreuna cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stana de piatra. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit românesc.
Baba Dochia este o batrana zeita agrara, care moare de 1 martie si renaste de Mucenici, pe 9 martie. Dochia aduce aminte de marea zeita Terra Mater si poate fi asociata cu Diana si Iuno de la romani si cu Hera si Artemis de la greci.
O alta varianta a legendei spune ca Baba Dochia era o soacra rautacioasa, care si-a trimis nora pe munte, la cules de fragi, intr-o zi de 1 martie. Pe drum, fata se intalneste cu un mosneag, care ii daruieste un manunchi de fragi. Vazand fructele, Baba Dochia crede ca a venit primavara si imbraca noua cojoace unul peste altul, isi ia oile si porneste pe munte.
Vremea frumoasa o face si isi lepede, pe rand, cojoacele. Insa apoi urmeaza ger si ploaie rece, iar baba, impreuna cu turma ei, se transforma in sloiuri de gheata, care s-au prefacut cu timpul in piatra. Legenda spune ca asa s-au format Babele din Muntii Bucegi.
O alta varianta, arata ca Baba Dochia isi incepe urcusul pe munte, alaturi de fiul sau, pe nume Dragobete. Cum incepuse o ploaie, care a durat 9 zile si 9 nopti, Dochia a inceput sa isi dea jos cojoacele, care se ingreunasera. Traditia spune ca zilele schimbatoare de la inceputul lui martie se datoreaza Babei Dochia, care isi scutura cojoacele de ploaie sau zapada. Dochia se cearta atat cu ciobanii, care o avertizeaza ca nu e inca timpul urcarii oilor la munte, cat si cu Marte, caruia ii adreseaza cuvinte urate. Suparat, Marte imprumuta de la fratele sau mai mic, februarie, cateva zile urate, cu care o ingheata pe Baba Dochia.
In aceasta zi nu se lucreaza, pentru a nu o supara pe Baba Dochia, care trimite timpul friguros.
Prima zi de primavara semnifica totodata si intrarea in cele noua zile ale Babelor.
Femeile isi aleg dinainte una din aceste zile – cum va fi acea zi asa va fi si norocul lor (in alta varianta: asa le este caracterul).
Cum ne alegem „Babele”
Primele 9 zile din Martie se cheama “zilele babei”.
In fiecare an in primele 9 zile ale lui Martie ne alegem o zi care sa fie baba noastra, zi care ne va reprezenta tot anul. Daca ziua se nimereste a fi frumoasa si insorita atunci vom avea parte de noroc tot anul. Daca ziua va fi insa ploioasa si inorata atunci inseamna ca nu ne va astepta un an atat de bun.
In functie de „babe” ne putem ghici si caracterul. Asa ca daca vom avea parte de o zi cu soare atunci cu siguranta ca vom fi mai bune la suflet si mai intelepte in acel an, iar daca vom avea parte de nori si ploaie, atunci mai bine sa se fereasca apropiatii din calea noastra ca se pare ca nu ne vom numara printre cele mai ingaduitoare si generoase fiinte.
Calendaristic, astronomic si traditional, martie este luna de inceput de primavara.
Acesta reprezinta momentul propice pentru previziuni asupra anului agricol. In special sunt examinate aspecte ale lunilor semnificative in calendarul muncilor campului sau ale recoltarii diferitelor cereale.
Functia predictiva s-a extins si asupra oamenilor.
Acestia isi alegeau o zi intre primele sapte sau sau douasprezece zile ale lunii martie.
Stiut fiind ca vremea din luna martie este una foarte capricioasa se considera ca vremea buna intr-o anumita zi este semnul unui an bun si invers daca vremea era urata.
Zilele Babelor sunt de obicei sapte.
In unele parti ale tarii sunt considerate zile ale Babelor primele douasprezece zile ale lui martie. Acestea echivaleaza simbolic numarului de luni ale anului.Cifra 12 isi confirma puterea magica prin cele doua grupari de zile: sase calduroase, sase friguroase.
Un text despre Dochia, intitulat Martisor (despre care nu se stie daca este de inspiratie populara sau e doar nascocire), a scris si marele Sadoveanu:
Spune povestea ca Dochia era o batrâna vrajitoare ce salasluia într-o casa de stânca sus pe Ceahlau. Baba traia singuratica, unde se târasc jnepenii pe piatra si unde înfloresc maruntii trandafiri ai stâncilor. În nopti de vara pluteau catre ea duhurile prapastiilor. Pe negre vijelii când scaparau fulgere rupte, suiau pe tancuri zvârcolindu-se fapturi de pe tarâmul de dedesupt, din împaratia necuratului Tartar. Într-o coliba sfarâmata de puhoaie, Baba Dochia a gasit odata o copilita pe care a crescut-o si a îndragit-o. Fetita de suflet a vrajitoarei crescu frumoasa si mladie acolo, aproape de nori. Într-un rând, în puterea primaverii, fata afla ca în vai sunt asezarile oamenilor. Atrasa de glasul buciumelor, ea coborî spre vai. Când vazu Dochia ca fata nu se mai întoarce, porni învaluita în cojoacele ei sa o gaseasca. Rataci departe de lumea ei pâna când întelese ca fata nu se va mai întoarce. Îndurerata, reveni în sihastria ei singuratica si acolo, fara dragostea din urma a anilor ei târzii, spun batranii ca s-a stins
Au prefacut-o în sloi si stânca noptile reci de martisor…
În ceea ce priveste Stânca Dochiei, ea este, poate, locul cel mai învaluit în mister. Despre aceasta stânca unii spun ca ar fi pietrificarea unei batrâne ciobanite, care, învesmântata cu noua cojoace, a pornit, împreuna cu oile si caprele sale, spre vârful muntelui, desi vremea nu-i îngaduia. Si, cum mergea ea, a început sa ploua si sa ninga. Si, fiindca cojocul de deasupra se uda mereu si se îngreuna, obosind-o la drum, batrâna ciobanita a lepadat, unul câte unul, opt din cele noua cojoace. Atunci, s-a pornit un ger mare de la Dumnezeu, ger care a înghetat-o împreuna cu oile si caprele sale.
O alta legenda, întâlnita în Bucovina, o prezinta pe Dochia drept o fata de împarat care, fugind de împaratul cotropitor ce voia sa o ia de nevasta, s-a travestit în pastorita, urcând cu o turma de oi în munti. Cum timpul era frumos, a început sa lepede din cojoace unul câte unul. Dar aproape ajunsa în vârf, se lasa deodata un frig, de ziceai ca e iarna. Nefiind deprinsa cu frigul si temându-se sa se întoarca, începu a cârti împotriva lui Dumnezeu. Acesta o pedepsi prefacând-o în stana de piatra, iar oile în bolovani.
O alta varianta povesteste despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe numele sau Dragobete care s-a casatorit împotriva dorintei ei. Pentru a-si necaji nora, într-o zi rece de iarna, i-a dat acesteia un ghem de lâna neagra si a trimis-o la râu sa-l spele, spunându-i sa nu se întoarca pâna când lâna nu devine alba. Fata a încercat sa spele lâna, dar chiar daca degetele sale au început sa sângereze, culoarea lânii ramânea tot neagra. De disperare, pentru ca nu se putea întoarce acasa la sotul iubit, a început sa plânga. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Cristos i-a aparut în cale si i-a dat o floare rosie, spunându-i sa spele lana cu ea. Multumindu-i, fata a pus floarea în apa, a spalat lâna si a constatat cu uimire ca lâna s-a albit. Fericita ca a reusit sa duca la bun sfârsit aceasta sarcina grea, si-a îndreptat pasii spre casa, dar nu a fost primita bine, soacra sa, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o ca Martisor (asa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) era iubitul ei. Dupa aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsa ca primavara venise deja, altfel de unde ar fi putut Martisor sa aiba floarea? Pe parcursul calatoriei sale, si-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pâna a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se facuse acum. Ningea si totul începuse sa înghete. Dochia a înghetat împreuna cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stana de piatra. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit românesc.
Baba Dochia este o batrana zeita agrara, care moare de 1 martie si renaste de Mucenici, pe 9 martie. Dochia aduce aminte de marea zeita Terra Mater si poate fi asociata cu Diana si Iuno de la romani si cu Hera si Artemis de la greci.
O alta varianta a legendei spune ca Baba Dochia era o soacra rautacioasa, care si-a trimis nora pe munte, la cules de fragi, intr-o zi de 1 martie. Pe drum, fata se intalneste cu un mosneag, care ii daruieste un manunchi de fragi. Vazand fructele, Baba Dochia crede ca a venit primavara si imbraca noua cojoace unul peste altul, isi ia oile si porneste pe munte.
Vremea frumoasa o face si isi lepede, pe rand, cojoacele. Insa apoi urmeaza ger si ploaie rece, iar baba, impreuna cu turma ei, se transforma in sloiuri de gheata, care s-au prefacut cu timpul in piatra. Legenda spune ca asa s-au format Babele din Muntii Bucegi.
O alta varianta, arata ca Baba Dochia isi incepe urcusul pe munte, alaturi de fiul sau, pe nume Dragobete. Cum incepuse o ploaie, care a durat 9 zile si 9 nopti, Dochia a inceput sa isi dea jos cojoacele, care se ingreunasera. Traditia spune ca zilele schimbatoare de la inceputul lui martie se datoreaza Babei Dochia, care isi scutura cojoacele de ploaie sau zapada. Dochia se cearta atat cu ciobanii, care o avertizeaza ca nu e inca timpul urcarii oilor la munte, cat si cu Marte, caruia ii adreseaza cuvinte urate. Suparat, Marte imprumuta de la fratele sau mai mic, februarie, cateva zile urate, cu care o ingheata pe Baba Dochia.
In aceasta zi nu se lucreaza, pentru a nu o supara pe Baba Dochia, care trimite timpul friguros.
Prima zi de primavara semnifica totodata si intrarea in cele noua zile ale Babelor.
Femeile isi aleg dinainte una din aceste zile – cum va fi acea zi asa va fi si norocul lor (in alta varianta: asa le este caracterul).
Cum ne alegem „Babele”
Primele 9 zile din Martie se cheama “zilele babei”.
In fiecare an in primele 9 zile ale lui Martie ne alegem o zi care sa fie baba noastra, zi care ne va reprezenta tot anul. Daca ziua se nimereste a fi frumoasa si insorita atunci vom avea parte de noroc tot anul. Daca ziua va fi insa ploioasa si inorata atunci inseamna ca nu ne va astepta un an atat de bun.
In functie de „babe” ne putem ghici si caracterul. Asa ca daca vom avea parte de o zi cu soare atunci cu siguranta ca vom fi mai bune la suflet si mai intelepte in acel an, iar daca vom avea parte de nori si ploaie, atunci mai bine sa se fereasca apropiatii din calea noastra ca se pare ca nu ne vom numara printre cele mai ingaduitoare si generoase fiinte.
Calendaristic, astronomic si traditional, martie este luna de inceput de primavara.
Acesta reprezinta momentul propice pentru previziuni asupra anului agricol. In special sunt examinate aspecte ale lunilor semnificative in calendarul muncilor campului sau ale recoltarii diferitelor cereale.
Functia predictiva s-a extins si asupra oamenilor.
Acestia isi alegeau o zi intre primele sapte sau sau douasprezece zile ale lunii martie.
Stiut fiind ca vremea din luna martie este una foarte capricioasa se considera ca vremea buna intr-o anumita zi este semnul unui an bun si invers daca vremea era urata.
Zilele Babelor sunt de obicei sapte.
In unele parti ale tarii sunt considerate zile ale Babelor primele douasprezece zile ale lui martie. Acestea echivaleaza simbolic numarului de luni ale anului.Cifra 12 isi confirma puterea magica prin cele doua grupari de zile: sase calduroase, sase friguroase.
Un text despre Dochia, intitulat Martisor (despre care nu se stie daca este de inspiratie populara sau e doar nascocire), a scris si marele Sadoveanu:
Spune povestea ca Dochia era o batrâna vrajitoare ce salasluia într-o casa de stânca sus pe Ceahlau. Baba traia singuratica, unde se târasc jnepenii pe piatra si unde înfloresc maruntii trandafiri ai stâncilor. În nopti de vara pluteau catre ea duhurile prapastiilor. Pe negre vijelii când scaparau fulgere rupte, suiau pe tancuri zvârcolindu-se fapturi de pe tarâmul de dedesupt, din împaratia necuratului Tartar. Într-o coliba sfarâmata de puhoaie, Baba Dochia a gasit odata o copilita pe care a crescut-o si a îndragit-o. Fetita de suflet a vrajitoarei crescu frumoasa si mladie acolo, aproape de nori. Într-un rând, în puterea primaverii, fata afla ca în vai sunt asezarile oamenilor. Atrasa de glasul buciumelor, ea coborî spre vai. Când vazu Dochia ca fata nu se mai întoarce, porni învaluita în cojoacele ei sa o gaseasca. Rataci departe de lumea ei pâna când întelese ca fata nu se va mai întoarce. Îndurerata, reveni în sihastria ei singuratica si acolo, fara dragostea din urma a anilor ei târzii, spun batranii ca s-a stins
Au prefacut-o în sloi si stânca noptile reci de martisor…
În ceea ce priveste Stânca Dochiei, ea este, poate, locul cel mai învaluit în mister. Despre aceasta stânca unii spun ca ar fi pietrificarea unei batrâne ciobanite, care, învesmântata cu noua cojoace, a pornit, împreuna cu oile si caprele sale, spre vârful muntelui, desi vremea nu-i îngaduia. Si, cum mergea ea, a început sa ploua si sa ninga. Si, fiindca cojocul de deasupra se uda mereu si se îngreuna, obosind-o la drum, batrâna ciobanita a lepadat, unul câte unul, opt din cele noua cojoace. Atunci, s-a pornit un ger mare de la Dumnezeu, ger care a înghetat-o împreuna cu oile si caprele sale.
O alta legenda, întâlnita în Bucovina, o prezinta pe Dochia drept o fata de împarat care, fugind de împaratul cotropitor ce voia sa o ia de nevasta, s-a travestit în pastorita, urcând cu o turma de oi în munti. Cum timpul era frumos, a început sa lepede din cojoace unul câte unul. Dar aproape ajunsa în vârf, se lasa deodata un frig, de ziceai ca e iarna. Nefiind deprinsa cu frigul si temându-se sa se întoarca, începu a cârti împotriva lui Dumnezeu. Acesta o pedepsi prefacând-o în stana de piatra, iar oile în bolovani.
