Povesti despre viata noastra – O lume indepartata
Cu fiecare clipa care trece incerci sa te perfectionezi, incerci sa faci mai mult pentru a depasi un anumit stadiu, in care parca nu se mai misca nimic. Si atunci incepi sa te gandesti sa faci altceva, pui in practica tot ce stii in plan profesional, numai pentru ca inca mai speri ca vei iesi dintr-un ritm care devine mult prea plictisitor.
Din nou, tot ce incerci sa faci nu atrage aprecierea nimanui, din nou intampini aceleasi obstacole care si alta data ti-au stat in cale, din nou esti numai o femeie care munceste, o femeie care nu isi are locul printre barbati, din cauza misoginismului lor.
Si, iarasi, te intrebi pentru ce ai depus atata efort, pentru ce te-ai agitat, chiar daca ai satisfactia ca ai ajutat ca lucrurile sa progreseze? Intr-adevar, dezamagirea este mare. Exista o singura varianta, sa nu mai speri… Nu e deloc usor, nu e nici macar bine pentru ca atunci intervin depresiile.
Multi oameni spun ca la un moment dat nu ramane decat speranta, insa sunt clipe in care nu poti sa mai ai nici macar o farama de speranta. Cand vezi ca ti se taie aripile, cand vezi ca nu esti apreciata deoarece esti o „simpla“ femeie intr-o lume de barbati plini de ei, plini de orgoliu numai pentru ca sunt „masculi“, ce mai poti face?
Te retragi din nou intr-o carapace… te resemnezi asa cum ai facut-o mai inainte… si continui sa traiesti intr-o lume care ti se pare departe de tine, intr-o lume in care nici cei mai buni prieteni nu sunt decat niste straini care pretind ca iti sunt aproape!
Atunci, ma intreb, ce rost mai are sa mergi mai departe? Sa mai ajuti? Nu e mai bine sa iti vezi de treaba ta? Ar trebui sa iei rautatea lumii din jur asa cum e si poate sa te asemeni celor care petind ca sunt ceea ce nu sunt.
Din principiu nu poti face asa ceva, se intampla multor persoane, insa riscul de a fi calcat in picioare este mult mai mare in cazul in care incerci sa ramai cu constiinta impacata.
