Dreptatea unui om – poveste de viata
E atat de grav sa-ti ceri drepturile? Se pare ca da! Mi s-a raspuns dur, cu indiferenta, ura si rautate.
Incerci sa dai tot ce poti da, o faci cu pasiune, insa exista anumite principii, de altfel elementare, de care ar trebui sa se tina cont in orice sistem.
Exista oameni care se doresc a fi conducatori, oameni puternici, dar care habar n-au ca puterea nu consta in umilirea celor din jur si respectul nu se impune, ci se castiga.
Indiferent cat de tare ai fi, cat de multe poti suporta, chiar daca nu izbucnesti in lacrimi amare de disperare cand vezi nedreptatea care te inconjoara, sufletul iti plange pentru ca nu esti apreciat si, in schimb, esti tratat ca un nimic, uneori avand impresia ca esti inexistent.
Oricum, e o psihologie interesanta: nu-ti arata recunostinta fata de nimeni pentru ca oricine isi va dori mai mult.
Mda, cam asta e psihologia oamenilor puternici care ne desconsidera.
Si daca incerci sa lupti pentru meritele tale, pentru principiul dreptatii, pentru ce ti se cuvine, esti redus la tacere, esti insultat, umilit, aproape desfiintat.
Puterea banului iti ofera totul in relatia cu alti oameni, poti privi pe oricine de sus, poti desconsidera tot ce este in jurul tau, poti manevra oamenii pana ii aduci la disperare.
Insa prin puterea de a-i rani pe ceilalti nu inseamna ca esti un conducator ci, mai degraba un om fara principii morale, fara o atitudine demna in fata celorlalti care, chiar daca nu se ridica la nivelul acela inalt unde ei considera ca se afla, n-ar dori decat sa fie apreciati pentru ca sunt oameni.
Si, intr-adevar, e mare lucru sa fii om in ziua de astazi, chiar si sa incerci supravietuirea printre valurile de dispret si umilire. Insa mergem mai departe, traind cu iluzia unei libertati a cuvantului care, de fapt, nu exista.
mare dreptate ai ,si ,totusi unde-s doi puterea creste…mai este foarte putin,rezista ca si mine!