Colind
de Vasile Posteuca
S’a desprins o stea din cer,
Numai lamurã de ger,
Sã vã’ngâne sub zãvor
Pârguit colind de dor.
Lerui Doamne Ler.
Lespezile reci topesc
Trei rubine ce-amintesc
Colt de rai cu ses si munti,
Tarã’ncinsã sub trei frunti,
Verde mãr domnesc.
Pe poticã de cãtun,
Sprijinit în bãt de-alun,
Prin zãhaturi de troian,
Ca în fiecare an,
Umblã Mos Crãciun.
Licurici, -opaitul chior
Pe prichici lângã cuptor,
Plânge mama si o sorã
Un crâmpei de aurorã,
Dorul mamei dor.
Tu, mândrete de fecior
Ca stejarul codrilor!
Beau strãinii dupã plac
Sânge cald de neam sãrac,
Dorul mamei dor.
Flori plãpânde de prier,
Îngeri de copii ne pier,
Ni-i necazul fãrã glas
Si ni-i traiul de pripas,
Lerui Doamne Ler.
Trei haiduci cu brat de fier,
Toti în tundre de oier,
Ard în gândul lor de foc
Un luceafãr de noroc,
Lerui Doamne Ler.
Gând viteaz se zbate’n ei.
Pieptu-i colturos de stei ;
Sub prãsea pumnalul strânge.
Sete aprigã de sânge
Si pornesc toti trei.
Cale verde sub destin,
Spre luceafãr cristalin,
Tarã nouã, tarã mare,
Numai cer si sãrbãtoare,
Dalbe flori de crin.
Crud si pizmãtor Irod,
Suflet numai smârc si glod,
Le reteazã drumul drept.
Gâlgâit de sânge’n piept,
Urlet de zãvod !
Printre gratii de ruginã,
O cãrare de luminã
Peste beci de mucegai
Înspre-o tarã verde’n strai,
Floare de sulcinã.
În priviri, un curcubeu
De pãmânt si jertfe greu,
Cãpitan trimis spre glorii
Din strafunduri de istorii
Si de Dumnezeu.
Duc arhangheli cãtre cer
Imnul ostilor de fier,
Mars de sânge si victorii
Înspre culmi de’nalte glorii.
Lerui Doamne Ler.