Pacatul din post – poezie
Mǎ luase popa, sǎ vǎ spui,
Când botezai pe Ion, la rost,
A socotit cu deştu’ lui
Pe cǎlindaru’ ǎl dîn cui,
Cǎ s-a-ntâmplat sǎ-l fac în post ;
Da’ ce ruşine, io creştin,
Cu-atâta lume fi’nd de faţǎ,
Cǎ începui sǎ mǎ închin,
Sǎ fac mǎtǎnii, sǎ suspin,
Sǎ o dau dracului de viaţǎ…
Muierea mea, ce sǎ mai zic (!?)
Se-ngǎlbenise ca şi ceara,
De a rǎmas de-atunci cu-n tic,
Se uitǎ-n cǎlindar un pic
De câte ori se lasǎ seara ;
Da’ dupǎ ani, azi dimineaţǎ,
În zori, cu Leana şi Ionel,
Furǎm la şcoalǎ primii-n faţǎ,
(De ce mi-a fost mai tare greaţǎ)
Ca sǎ-l înscriu pe puradel,
Cum sǎ-ntâmplǎ, şi dom’ pǎrinte
Veni cu fetele lui, douǎ,
Io cu respect de feţe sfinte
Lǎsai pe el s-o ia ‘nainte,
(La crâşmǎ deschidea la nouǎ)
Acuma Leana, cǎ e vie,
Muiere finǎ, nu-i o lele,
Cu coada ochiului sǎ ştie
A tras, când popa pe hârtie
Le-nscrise p-a lui puradele,
De se-apucǎ, cu ticu-i rǎu,
Pe deşte scurt ce-a socotit
(Cǎ şcoalǎ avea cǎcǎlǎu)
Şi la ureche mi-a zis, zǎu
Cǎ popa sigur n-a postit !
Mǎ scǎrpinai în cap o ţârǎ,
(Sǎ nu zicǎ cǎ io-s al dracu’
Şi-apoi pe veci sǎ-mi poarte urǎ)
Strigai în plinǎ-adunǎturǎ
Mai mult de mila lui, sǎracu’:
Pǎrinteee…la mata’ în casǎ
Pǎcat s-a sǎvârşit în post !
Şi-ţi spun ştiind ce mult îţi pasă
Că eşti figură cuvioasă…
Iar de nu crezi, ia-o la rost
Că-ţi spune…coana preoteasă !
Valeriu Cercel
