Legea Intuitiei
Putem sa intram in legatura cu propria noastra sursa
de intuitie si intelepciune numai atunci cand nu mai
depindem de opiniile altora pentru a ne convinge de
identitatea sau de valoarea noastra proprie; fiecare
avem tendinta sa divinizam ceva; intrebarea este –
preamarim noi oare dumnezeul opiniei sau divinitatea inimii?
Am descoperit ca am din ce in ce mai putine de spus,
pana cand in final am tacut, si am inceput sa ascult.
Si am descoperit atunci in liniste vocea Divina.
(Soren Kierkegaard)
Toti suntem aici ca sa traim cu ajutorul legilor spirituale, insa Legea Intuitiei este in special valabila pentru aceia dintre noi care au in numarul lor de nastere lectii legate de integritate si de intelepciune. Cei care lucreaza cu energiile numarului 9 sunt aici ca sa se conecteze cu legile superioare care sunt accesate prin inima, sau dimensiunea simtirii. De aceea, desi de legea intuitiei beneficiaza fiecare, este o lege absolut necesara pentru cei cu numarul 9 pentru ca ea le permite acestora sa deschida poarta principala catre scopul vietii lor.
Legea intuitiei poate sa asigure sprijinul necesar celor care au intrat in aceasta lume fara un simt puternic al propriei identitati, fara un centru, fara simtul interior al directiei, al orientarii.
Ea se adreseaza deasemenea nevoilor si problemelor persoanelor care lucreaza cu numarul 6, care au tendinta sa fie foarte sensibili la critici si care se ingrijoreaza daca ceea ce fac ei insisi este bine, asteptand ca acest „bine” sa fie definit de altcineva. In ambele cazuri este usor sa pierdem legatura cu propria noastra intuitie, cu „divinitatea inimii noastre”, pentru ca suntem prea ocupati cu monitorizarea opiniilor altora.
Fiind lipsiti de o identitate clara nu avem raspunsuri clare la intrebari interne cum ar fi „Cum arat?” „Cine sunt eu?” „Cum ma descurc?” „Cum sunt vazut”? „sunt ok?” – si atunci tindem sa ne autodefinim in termeni care exprima atitudinile si parerile altora, avand nevoie de aprobare sau suport de la altii pentru a ne dobandi un simt al propriei identitati.
Noi ne definim si ne conferim o valoare in asemenea caz, care este bazata pe ce par altii sa simta fata de noi, suntem la mila lor, usor de manipulat de oricine pare sa aiba o opinie puternica despre cum ar trebui sa actionam sau chiar cine ar trebui sa fim.
Nu este ceva rau sa ne folosim de puncte de referinta de la cei din jur pentru a ne pastra echilibrul, sau sa cerem opinia cuiva. Mai multe puncte de vedere ne ofera o perspectiva mai larga insa nu putem sa ne traim viata cerand mereu parerea unui consiliu. In aceasta lume poate fi lipsa de mancare, lipsa de apa, pana si lipsa de inteligenta, dar nu se duce lipsa de pareri, care sunt din abundenta. Oamenii au dreptul la parerile lor, dar ce ne privesc pe noi aceste pareri? Ce gandesc altii despre noi nu este de fapt treaba noastra.
Aceia dintre noi care nu au un simt al identitatii stabil au nevoie de ceva de care sa-si ancoreze identitatea asa cum un vapor are nevoie de o ancora in port. De aceea avem tendinta sa ne legam de un hobby, de un profesor, de un sistem, o metoda sau un set de credinte si sa ne identificam parerile cu zelul religios sau chiar fanatismul tacut. Simtim atunci ca noi suntem opiniile noastre asa ca le aparam, le impunem asupra altora, suferim pentru ele si cautam aprobarea altora despre ele, facand greseala sa ne consideram parerile ca fiind Adevarul.
Sensibili la opiniile altora, noi monitorizam aceste opinii cu atentie conferindu-le puterea de a valida sau de a ameninta simtul identitatii noastre. Ne modelam in functie de ce asteapta altii de la noi sau reactionam in vulnerabilitatea noastra extrema rezistand in fata oricaror opinii venite din afara, si ridicand numai opiniile noastre la rangul de „Adevar”. Pe scurt, punem opiniile noastre sau opiniile altora pe un pedestal, inchinandu-ne la „dumnezeul opiniei”.
Nu toti insa dam acestui mic dumnezeu acelasi nume; pentru cei care au probleme cu acceptarea autoritatii el devine dumnezeul cel autoritar, pentru altii el este dumnezeul comparatiei, si pentru altii el devine dumnezeul banilor. Orice punem pe acel pedestal arunca o umbra care tinde sa eclipseze intelepciunea inimii noastre.
Pentru ca avem tendinta sa devenim sau sa ne asumam calitatile pe care le divinizam, vedem cum toti cei care fiind lipsiti de centrarea pe propria intuitie incep sa actioneze ca niste mici dumnezei ai opiniei, ai autoritatii sau ai comparatiei. Putem tinde, chiar fara sa realizam acest lucru- catre dominarea celorlalti, uitand sa respectam sanctitatea procesului lor evolutiv.
Corabia celor care se plaseaza pe ei insisi
ca fiind judecatori ai adevarului si cunoasterii
risul zeilor o scufunda – spune Albert Einstein.
Unele persoane care se angajeaza in practici spirituale sau lucrul interiorizarii se straduiesc sa capete acces la „ghizi interiori” sau „profesori-maestri din interior”, care sa poata oferi intelepciune, indrumare sau raspunsuri. Alti oameni spun ca actioneaza ca medium prin care vorbesc alte fiinte, pe care le considera ca avand constiinta separata.
Insa intelepciunea perena din traditiile spirituale globale ne reaminteste ca la nivelul Constiintei Intregului suntem de fapt aceeasi fiinta, ca stropii multi care se intorc in ocean, deci cum ar putea sa fie constiinta separata avand aceasat viziune? Ghizii sau maestrii interiori pe care ii percepem ca fiind „separati” pot fi de fapt aspecte ale sinelui nostru mai larg, parti din noi care reflecta intelepciunea innascuta din noi insine. Desi pot fi fascinanti, ghizilor spirituali nu trebuie sa li se dea mai multa putere sau credibilitate decat am oferi unor persoane pe care le respectam, si orice opinie „din afara” e bine sa fie verificata ca sa corespunda cu simtirea noastra cea mai profunda – intelepciunea inimii noastre.
O explicatie posibila este ca persoanele care au „ghizi interiori” pe care ii considera ca fiind separati acceseaza ceea ce Carl Jung numeste „subconstientul colectiv”, unde – atunci cand intra sau ies din transa, ei se deschid catre diverse arhetipuri sau subpersonalitati care sunt stocate in psihicul umanitatii in mare. Oricare ar fi mecanismul insa, intelepciunea ne apartine. Nu putem totusi accesa aceasta ghidare prin logica emisferei cerebrale stangi, care stocheaza informatii si date dar nu inalta intelepciune.
Accesam intuitia permitand simtirii inimii noastre sa se conecteze si sa deschida mecanismele mai inalte ale emisferei cerebrale drepte, cu functie holistica (care cuprinde intregul), intuitiva. Cand facem aceasta conectare, combinatia de simtire si intuitie acceseaza toata intelepciunea de care avem nevoie.
Cheia procesului de obtinere a accesului la toate legile spirituale consta deci in deschiderea unei conectiuni inspirate, emotionale, la inima noastra. Insa asa cum am mai spus, nu se poate intra in legatura cu inima noastra atunci cand suntem ocupati cu monitorizarea opiniilor celorlalti.
Sumarizand, Legea Intuitiei ne reaminteste sa recunoastem cand monitorizam dumnezeul opiniei, ca sa putem incepe sa transferam autoritatea catre divinitatea inimii noastre, catre vocea interioara care ne vorbeste in liniste, singura „opinie” care are in final valoare pentru noi insine. Odata ce reusim sa facem contactul cu centrul simtirii noastre, putem sa si ascultam sfatul sau opinia celor din jur fara sa pierdem din vedere propria noastra intuitie, locul din care determinam ce este bine pentru viata noastra si de unde permitem celorlalti sa faca la fel.
In continuare suntem liberi sa folosim viziunea si opiniile venite de la cei din jur fara sa devenim dependenti, si daca vedem ca o opinie nu ne face bine putem sa renuntam la ea cu usurinta. Nu rezistam si nici nu ignoram si nici nu cautam parerile altora, ci le ascultam si le recunoastem, primim doar ceea ce este bun si folositor, trecandu-le intai prin intelepciunea inimii noastre.
Urmatoarele exercitii ne pot ajuta sa obtinem alinierea cu Legea Intuitiei, prin experimentare si aplicare directa.
Experienta Intuitiei
1. Ne imaginam ca mergem pe o poteca printr-o padure, ca mergem inainte cu un scop
cunoscand directia, apreciind frumusetea din jurul nostru dar avand in acelasi timp o destinatie clara.
Cautam sa constientizam senzatia de a simti existenta unui scop, si a unei directii.
2. In stanga si in dreapta vedem ca sunt oameni care ne striga, criticandu-ne si corectandu-ne: „calea aceea este gresita!” „Mergi prea repede!” „Mergi prea incet!” „Nu-ti sade bine cum arati” „N-ai sa reusesti niciodata” si alte asemenea lucruri. Simti cum indepartezi toate aceste opinii de la tine. Continui sa mergi inainte, cu destinatia clara in gand.
3. Ajungem la o bifurcare a drumului. Mai multe persoane dintre cunostintele tale din viata prezenta, oameni pe care adeseori te bizui, iti impartasesc parerile lor. Inclini din cap ca sa confirmi ca ii asculti, si in acelasi timp astepti ca in tine sa apara un alt simt, din profunzime, din interior; privesti la o directie, privesti la cealalta, in timp ce unii vor incepe sa strige la tine: „ia-o la stanga!” „ba nu, gresesti, ia-o la dreapta!”. Primesti o confirmare din interior, subtila dar reala, ca sa alegi o cale sau alta. Iti continui drumul pe calea aleasa, calea vietii tale, si mergi pe ea cu indrumarea Divinitatii inimii tale.
Aplicarea Legii Intuitiei
Luminand cu lumina intelegerii noastre tendintele din subconstient de a ne inchina la dumnezeul parerilor, acest exercitiu ne deschide o cale inapoi catre „centru”, catre un simt puternic al propriei directii, sub indrumarea propriei noastre intelepciuni interioare. In timp ce unii dintre noi tindem sa traim sub tirania dumnezeului parerilor si altii se inchina la dumnezeul comparatiei, al autoritatii sau al banilor, exercitiul acesta este bun insa pentru fiecare.
In viitor cand cineva are pareri despre cine esti, cum esti, sau ce faci, poti sa le multumesti pentru ce ti-au impartasit confirmand ca le-ai auzit opinia, si poti sa le spui: „uite, acesta/aceasta sunt, de acest lucru am nevoie, si asta fac”. Dand jos de pe pedestal pe dumnezeul parerii iti redeschide calea catre propriul centru, si iti reda increderea in Divinitatea Inimii tale.
