frumusetea ta conteaza – fii tanara mereu – tinerete fara batranete

tinerete fara batranete

Ai schimbat prefixul? Nu vrei sa recunosti, dar in coltul ochilor au aparut niste irizatii fine? Te-ai intalnit cu o amica pe care nu ai mai vazut-o de vreo doi-trei ani si, prin comparatie, te intrebi: „Oare la mine se cunoaste la fel de tare trecerea anilor?”. Te compari frecvent cu alte persoane de varsta ta si, in functie de situatie, te intristezi, pentru ca cealalta este mai in forma decat tine, sau te bucuri, pentru ca tu arati mai bine?

Presupun care este raspunsul tau si iti spun ca faci o mare greseala sa lasi bucuria varstei pe care o ai sa fie intunecata de obsesia anilor, mereu mai multi. Nu trebuie sa cazi in pacatul de a face din asta o obsesie.

Traim intr-o cultura concentrata pe ideea de mentinere a tineretii. Si nu doar o tinerete sufleteasca si fizica, ci un look tanar si proaspat cat mai mult timp cu putinta (uneori, dincolo de orice limita). La aceasta contribuie celebritatile feminine care se invart in jurul varstei de 40 de ani si care isi planifica in viitorul apropiat sa aiba primul copil, sau care au depasit cu gratie pragul celor 50 de ani, dar care sunt mereu stralucitoare si parca din ce in ce mai tinere.

In caz ca ai uitat: ele sunt inconjurate de bone, bucatari, menajere, antrenori si cosmeticiene personale. Noi facem toate acestea singure!

Trebuie sa stii ca este firesc sa fii preocupata de trecerea anilor si de felul in care te poti pastra tanara cat mai mult timp cu putinta. Este o trasatura cuprinsa in codul genetic al oricarei femei. Ceea ce face diferenta este felul in care accepti trecerea fireasca a anilor, cu toate urmele pe care acestia le lasa. Trebuie sa stii ca ai la indemana nenumarate metode prin care poti tine timpul in loc – de la chirurgia estetica pana la tratamente complexe, creme, lotiuni si medicamente, tonice, minerale si vitamine, energizante si alte stimulente.

Insa secretul tineretii fara batranete este in sufletul si psihicul tau. Nu uita de binefacerile maturitatii si de intelepciunea adusa de experienta de viata. Iata care ar fi portretele ideale (si idealizate) pe decade de varsta.
Primul prag – 30 de ani

In spatele tau este partea cea mai tumultuoasa a vietii, prima tinerete si perioada in care te-ai pregatit pentru viata. Esti tanara si frumoasa, increzatoare in fortele tale. Ai toata viata inainte.

Statistic, femeia de 30 de ani este la inceputul carierei sau in primii ani de consolidare profesionala. Mai mult de jumatate din femeile de 30 de ani au un partener stabil, iar 25% dintre ele au suferit un esec sentimental major. Doar 45% dintre femei au un copil la 30 de ani, iar 25%, doi.

Varsta nu are de ce sa te sperie, ba chiar din contra, psihic si fizic, esti in deplinatatea functiilor tale.


30-40 de ani

Aceasta decada este dedicata constructiei profesionale, dar si familiei. Este decada in care femeile ating punctul culminant al vietii. Se dezvolta profesional, isi intemeiaza o familie, au primul sau al doilea copli.

Energia este cuvantul de ordine pentru tine, cea intre 30 si 40 de ani. Esti puternica, inteleapta, stii exact ce vrei de la viata, esti multumita si implinita.

Varsta nu are voie sa devina o preocupare, atata vreme cat ai grija de tine, iubesti si esti iubita. Este perioada in care trebuie sa te bucuri cel mai mult de viata, sa razi, sa te daruiesti.
40-50 de ani

Ai varsta implinirilor, la care se adauga avantajele maturitatii, ale vietii asezate pe fagasul ei firesc. Unele dintre noi ne bucuram de primul nepot, altele trec pentru intaia data prin experienta maternitatii. Sunt la fel de normale ambele situatii, o demonstratie a diversitatii si puterii spiritului feminin.

Accepti primele riduri cu un anume soi de mandrie, pentru ca te simti si te stii la fel de seducatoare, la fel de puternica. Secretul vietii bune este increderea in forta ta si iubirea pe care o daruiesti si o primesti.

50-60 de ani

Este decada in care culegi rodele muncii din viata ta. Este perioada in care organismul tau scapa de furtunile hormonale, in care te poti bucura de tot ceea ce ai realizat – copii, cariera, familie, statut social.

Este, daca privesti dintr-o alta perspectiva, o a doua tinerete, inceputul unei a doua vieti. Varsta capata alta valoare, alt inteles.

Ridurile, parul alb sau alte probleme minore fac parte dintr-o realitate pe care trebuie sa o accepti. Viata are valoare in functie de alte coordonate.

Reguli… pentru tinerete

Din fericire, viata nu evolueaza in tipare. Realitatile de zi cu zi depasesc statisticile si portretele ideale. Iar tu, femeie, faci fata tuturor acestora in egala masura.

La sfarsitul fiecarei zile este firesc sa te privesti in oglinda, poate cu ingrijorare, poate cu tristete, poate cu resemnare, dar trebuie sa intelegi ca ceea ce vezi este expresia vie a propriei vieti, adica: bucuriile, tristetile, implinirile, durerile, succesele si nereusitele tale.

Si daca iti spui cu scepticism: „Frumusetea si tineretea sunt echivalentul pielii suple, intinse si proaspete, care, dupa o varsta, ramane doar o amintire.”, eu am sa-ti raspund ca este pacat ca toate bucuriile de fiecare zi sa-ti fie tulburate, intunecate de obsesia pentru varsta. In fond, oricat ar fi de greu, trebuie sa acceptam firesc faptul ca imbatranim.

Si, pentru ca ma bazez pe optimismul tipic feminin, pledoaria anti-obsesie nu se poate termina fara cateva reguli de baza:

1. Vitamine si minerale – practic, de la varsta de 30 de ani, suplimentele de vitamine si minerale nu trebuie sa-ti mai lipseasca. Trebuie sa le alegi cu grija, dupa nevoile si stilul tau de viata. Cele mai importante sunt vitamina K, folosita impotriva cauzelor organice care produc cearcanele, vitaminele din complexul B, tonice pentru metabolismul cerebral si benefice pentru piele, vitamina A, benefica pentru piele, par si unghii, vitaminele C, E si D, bune pentru oase, piele si sistemul imunitar.

2. Protejeaza-te de soare! Apeleaza la solar cu discernamant. Soarele nu este un prieten pentru pielea ta.

3. Ingrijeste-te. Foloseste creme si sapunuri de buna calitate. Nu sute de cosmeticale, ci cateva, bine alese, de foarte buna calitate. Schimba periodic marca folosita pentru crema de fata. Nu exagera cu machiajul. Foloseste-l doar ca sa te puna in valoare, nu te transforma intr-o masca. Ingrijeste-ti parul, vopseste-l cu mila!

4. Nu-ti chinui ochii. Nu citi printre gene, foloseste, daca ai nevoie, ochelari. Nu te imbatranesc, ci te ajuta sa nu imbatranesti!

5. Miscarea este buna pentru oase (previne osteoporoza), pentru metabolism (preintampina afectiunile gen diabet, hipertensiune arteriala), pentru psihic si silueta, este o solutie eficienta impotriva stresului si asa mai departe. Secretul: sa faci miscare constant.

6. Bea apa! Daca te temi de riduri, daca te ingrozeste faptul ca pielea si organismul tau vor imbatrani – bea apa, minimum doi litri pe zi! Stiu ca ai mai auzit si citit acest lucru de o mie de ori, dar iti spun din nou: bea apa!

7. Consuma rar alcool si, daca o faci, alege vinul. In cantitati mici si nu neaparat consumat constant, este medicament.

8. Straduieste-te sa dormi bine – acest lucru combate insomnia.

9. Razi! Mult si cu pofta! In fiecare zi, indiferent cat de greu iti este. Razi!

10. Mananca… inteligent. Fa tot posibilul sa mananci corect si cat mai sanatos cu putinta. Uita de sucurile acidulate, opteaza pentru fructe, legume, peste si pui, uita de grasimile animale si alege uleiurile (de porumb, de floarea-soarelui, de masline).

11. Relaxeaza-te in fiecare zi – minimum 10 minute de tihna absoluta in care sa te incarci pozitiv, sa-ti faci ordine in ganduri, sau, daca poti, sa nu te gandesti la nimic, sa nu faci nimic.

12. Renunta la fumat – daca esti nemultumita de cum arati, de faptul ca tenul tau este cenusiu si trist, renunta la fumat. Pe la 45-50 de ani, cei 20-30 de ani in care ai fumat vor adauga look-ului tau 10-20 de ani in plus.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele articole