Florin Salam a pierdut 90.000 € la ruleta

Florin Salam a pierdut 90.000 € la ruleta

Ruleta l-a lăsat iar fără bani pe Salam. De data aceasta, suma a fost uriaşăflorin-salam-a-pierdut-90000-e-la-ruleta.

Florin Salam rupe cazinourile în două. De fapt, corect ar fi să spunem: cazinourile îl rup în două pe manelist, din moment ce luni, la Marriott din Capitală, el a pierdut nu mai puţin de 90.000 de euro.

Ghinionul a picat însă la o zi după ce Salam câştigase, tot la Marriott, 60.000 de euro. “A fost noaptea lui. A rupt tot, iar la final a plecat cu 60.000 de euro. A jucat la ruletă sume mari. Nu vă puteţi închipui. Simte când e în mână şi aruncă în joc sume enorme. În acea seară, cazinoul şi-a închis casa pe minus”, ne-a declarat un martor ocular.

Interesant este că înainte să ajungă la Marriott, Salam şi-a încercat norocul şi la cazinoul Princess, dar a plecat după doar câteva ore, timp în care a pierdut în jur de 7.000 de euro. Impulsionat probabil de câştigul fabulos din ziua precedentă, luni, Salam a descins iar la Marriott. Numai că, spre dezamăgirea lui, norocul îl părăsise. “S-a ambiţionat şi a lăsat la casierie nu mai puţin de 90.000 de euro”, ne-a declarat aceeaşi sursă.

Manelistul nu s-a supărat că a rămas fără bani

Nici de această dată Florin nu a părut prea afectat de pierdere. Şi-a comandat ceva de băut, a privit câteva minute la ceilalţi jucători, după care a părăsit localul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se pare că, pentru Salam, jocurile de noroc sunt ca un drog, însă niciodată nu a pierdut o sumă atât de mare.

Conform unor apropiaţi, în ultimele luni, manelistul a mai pierdut circa 100.000 de euro.

9 COMENTARII

  1. are bani si face ce vrea….nush dc stati atat cu ochii pe el….te iubesc florin salam…fan nr 1…..:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:XX:X:X:XX:X:X::X:XX::X

  2. florin salam este cel mai bun,dar dupa ce a murit sotia lui ,sa prostit ,cazino,bautura,pacat de el ca este ce-a mai buna voce a romaniei chiar daca ii tigan,dar o sa se indrepte el,si eu am pierdut 2 case la cazino si o masina si acum stau la parinti,nu conteaza cati bani ai,poti sa fi miliardar ,cazinu te lasa fara nici un ban,adevarul e ca,castiga foarte mult florin salam la o nunta.si merita ca ii cel mai bun

  3. Lasa florine ca dumnezeu t ajuta si de acum inkolo cum tea ajutat si pana acum,sa te doara direct in fund de ce zice alty.
    si eu tot tiganca sunt si tata la fel face cand e vb d vreo nunta si nu ma palesc d c zice lumea si mai ales tata,dinkontra tata cand aude mai da inka 10 mii d euro ca sa oftice dusmanii asa si u

  4. tineo tot asa salame!banii i faci nu asta e o problema.
    Lasa lumea sa vb ca daia are gura sa vb.
    Si tarfa aia de Simona ce vrea si saracia aia?o vrea si aia niscai bani?o cunosc dao la puskarie sa o ia a fost cu mine in liceu,o mare tarfa daca nas cunoaste as mai zike.
    fi si tu mai atent ca nu se stie nikiodata cand apare vreo taranca ca asta la tv si iti tranteste o perla deasta si te faci de tot rahatu din cauza la o tarfa.
    hai florine cu maneaua sus si dao in puii mei de treaba stam asa la rece,daii cu sistemu!pwp
    Tino tot asa bafta la femei!.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here