Diferenta dintre orgoliu si dragoste
Vreau(!), fa-mi(!), da-mi(!) sau diferenta intre orgoliu si dragoste
Motto: Nu este niciodata bine sa-ti doresti moartea sefului. Este mai bine sa faci in asa fel incat sa si-o doreasca singur!
Un amic de-al meu, Adi, mi-a povestit ca s-a despartit de iubita lui pentru ca frazele ei incepeau cu vreau… (!); fa-mi… (!); da-mi… (!).
Pornind de la o discuie cu el, mi-a venit o idee acum vreo doua luni si jumatate, sa-i interzic in relatie lui D. sa mai foloseasca expresiile Nu stiu, poate, daca, mai vedem si mai vorbim. Factual, dupa patru zile, D. s-a despartit de mine.
Am sa va spun o poveste. Inainte de asta, ia-ti un ceai cald, pentru a savura articolul pe deplin…
Cam acum o luna, o tipa pe care nu o cunosteam, rasarita din neantul internetului, sa-i zicem Y., mi-a scris foarte incantata ca a citit despre mine ceva profesional si a fost impresionata si ar vrea sa ma cunoasca. Deja din entuziasmul vocii la telefon aveam o impresie… deranjanta. Stiti… persoanele acelea despre care aveti senzatia ca vor sa imbratiseze pe toata lumea si cred ca lumea e un loc magic in care pot obtine tot ce li se nazare, si se entuziasmeaza atat de puternic de dragul de a-si consuma energia si apoi nu mai fac nimic in sensul dorit?
Dar, hei, sa dam omului o sansa! Ma intalnesc cu Y. La urma urmei, s-ar putea chiar sa gasesc un client sau un colaborator, mai stii? In fine. La prima intalnire, mi-a adus un Kinder surprise si o ciocolata (pe care mi-a luat o saptamana sa le mananc…), m-a intrebat cati copii vreau sa am si m-a imbratisat la final. Needless to say, lucrurile nu prea mergeau in directia in care eu speram. Dar, lucrurile cele mai bune, care conteaza in viata, se obtin prin dragoste sau prin negociere, imi zic.
La a doua intalnire i-am adus un DVD cu niste materiale de persuasiune pe care sa le studieze si i-am imprumutat o carte, pentru ca ii propusesem sa lucram impreuna pentru exersarea unor abilitati de negociere. Ea imi spune ca vrea sa fie hipnotizata pe ceva incitant si ca ma considera un magician. Ador comportamentul femeilor incapatanate, care isi imagineaza ca pot obtine ce vor zambind larg si facand clipoc-clipoc. Ma intreb daca isi dau seama cat de ridicole sunt de fapt cand fac asta. Bineineteles, intuitia imi spunea inca de pe atunci ca toata situatia putea sa devina distractiva. Dar inca mai era o luminita la capatul tunelului ca poate aceasta persoana va reusi sa imi demonstreze ca de fapt am facut niste judecati de valoare asupra ei bazate pe concluzii pripite si ca de fapt va reusi sa-mi arate dincolo de aceste aparente, daca ii dau sansa, ca este o persoana minunata, frumoasa si unica ce merita aprecierea mea.
Bun. A treia intalnire cu Y., la ea acasa. Deja pretextul sub care ma invitase era destul de palid si de neclar formulat oficial. Oricum, pentru mine activitatea asta se gasea pe undeva in to do list intre intinsul rufelor si curatatul unei cratite care s-a ars in timp ce am uitat-o pe foc scriind pe blog. Asadar, intr-o ploioasa zi de iarna de ianuarie, intr-o luni merg pana la Y. acasa. (Cine si-a imaginat ca va vedea zapada naturala mai mult decat cateva ore in Bucuresti iarna asta probabil inca mai crede in Mos Craciun…) Y. ma invita la masa, apoi in sufragerie, unde din fericire pentru mine canapeaua pe care ne-am asezat era suficient de lunga incat sa nu aiba posibilitatea sa sara pe mine (femeile si pozitionarea logistica a spatiului, unii spun doua multimi disjuncte… dar sa nu fiu misogin, cred ca s-ar putea sa mai ramana o urma de gentleman in mine pana la sfarsitul postului – poate s-a prins ceva de mine din cartea pe care mi-a facut-o D. cadou de Craciun, Codul bunelor maniere).
Y. incepe sa imi povesteasca despre o problema de-a ei de sanatate (nu voi intra in detalii personale), pe care apoi o leaga nu ştiu cum de dorinta ei de dragoste in viata ei, dragoste cu un barbat care sa-i intruneasca o multime de asteptari (ca sa va faceti o imagine, Superman nu avea nici o sansa), inclusiv cea de confort (se poate altfel?). Si apoi, nu stiu de ce, s-a uitat in directia mea si m-a intrebat, intre altele, cum mi se pare parfumul ei. Ce bine ca aveam nasul infundat de la raceala pe care nu avusesem chef sa o tratez! Asa ca ce am facut a fost sa-i cer o foaie si un pix si vreme de o ora i-am facut o analiza a necesitatilor… pe plan sentimental, asa cum i-as face oricarui client caruia as vrea sa-i vand servicii de relatii publice.
Dupa o ora in care strecurase un dar parca spuneai ca esti pasional mieunat si pronuntase de vreo 20 de ori cuvantul sex, era cam frustrata, iar eu începusem sa inteleg ce imi spunea mama ca te distrezi mult mai fain atunci cand o faci cu cap, dupa 20 de ani. Asa ca am inceput sa-i spun lui Y. în linii mari ca am avut o relatie cu cineva si acum nu ma simt chiar OK cu ideea de a incepe o alta, incerc sa bag pe sub usa ideea unui fagas profesional, apoi spun ca e tarziu si e cazul sa ma duc acasa sa-mi iau antibioticul. Spre plecare, tine sa-mi impartaseasca parerile ei, ca din orice relatie se invata cate ceva si ca este bine sa trec repede peste (D…).
In drumul spre casa, ii trimit un sms: Dragostea dintre doi oameni este ca o apa, care este pentru amandoi. Daca unul dintre ei ia toata apa, celuilalt nu-i mai ramane nimic., incercand sa-i transmit un mesaj subtil ca sa invete si fara sa intre intr-o relatie… Ea imi raspunde: Nu cred in iubire limitata. Cred in iubire imensa si fara tarm. Iubire asemanatoare cerului, universului. Iubire infinita. Un cer cu stele si luna plina – consecinta sau premiza pentru o zi cu soare. Insemna ca nu a inteles mesajul. Pe la sfarsitul saptamanii, ma invita la un ceai, cu care ocazie sa-mi dea inapoi cartea imprumutata si foile cu Adi al nostru, care, da, inca ramasese satul de Vreau, fa-mi, da-mi. I-am spus despre ea niste lucruri perfect adevarate. Ca e o femeie pe la 26-28 de ani, inteligenta, atragatoare, independenta financiar, care cauta o relatie.
Stabilisem cu ea sa isi traga la xerox analiza facuta si sa-mi dea si mie un exemplar. De obicei, pastrez un exemplar la dosar pentru toti clientii carora le fac asemenea analize si le fac eu copii xerox si sa pastrez originalul. Dar ea a insistat sa se mai uite pe ea in acea seara…Evident, Y. nu a adus nici o foaie si nici o carte la ceai. Evident, nici eu nu am ajuns la timp, ci i-am lasat sa se cunoasca intarziind vreo 20 de minute. Atunci cand am ajuns la masa, ea s-a scuzat putin, ocazie cu care l-am intrebat pe Adi cum merge treaba, ce a apucat sa ii spuna despre el. El a spus ca nu a reusit nimic, tipa vorbeste despre ea si despre tine. Cu ocazia aducerii in idee a unei colaborari, el o intreaba pe ce ar putea lucra, concret. Eu le-am vandut un pont, ea a spus ca se va gandi. Ce mi-a placut a fost cartea de vizita, care avea intinse de la un cap la celalalt 7 atribute (!) de brand personal – valori pe care le are sau pe care i-ar place sa le aiba. Ca o gluma, am spus: daca am avea o piramida, si am avea 7 laturi cu aceste valori, spre ce anume ar converge ele in varf?. Gluma ca gluma, dar daca intr-adevar s-ar fi cunoscut, ar fi stiut sa raspunda.
In schimb, se astepta ca eu sa am incredere in ea, avand in vedere ca schimbase de atatea ori ce spusese… Aceasta este o situatie care descrie prin excelenta cum frica de limitari duce la limitari.
In cele din urma, la sfarsitul serii stabilim sa mergem a doua zi acasa la Adi si sa-i vedem biblioteca. A doua zi, pe la pranz, ea contramandeaza si ma suna cu o falca in cer si una in pamant si ma intreaba cu ce scop i-am facut cunostinta cu el. Eu i-am spus, deschis, ca am vrut sa le fac cunostinta, sa faca networking, dar ea nu a fost prea interesata de asta. In scurt timp, vorbesc cu Adi pe messenger si îmi spune despre ea ca i se pare ca e o femeie prea aroganta, cu tupeu, fara prea multe care sa spuna ceva relevant sau concret despre ea, ca intr-adevar este ingrijita si preocupata de imaginea ei (doar o femeie trebuie sa faca ceva pentru a-si crea impresia ca se respecta, nu?), dar ca asta nu e de ajuns. Mai mult, si-a dat seama din scurt ca este o persoana care mimeaza emotii, nu le traieste. Si ca nu pare sa aiba prea multe in cap.
Tin minte ca la un moment dat am avut un potential client pe niste servicii, pe care l-am trimis la plimbare dupa 5 minute pentru ca mi-am dat seama ca nu este dispus sa depună partea lui de munca pentru a le folosi. Apoi, cu umor, dupa vreo 2 saptamani, l-am observat pe un coleg de-al meu, incercand sa ii vanda acelaşi tip de servicii, numai ca intr-o sedinta de o ora. Dupa ce i-a facut o analiza a necesitatilor, a concluzionat din schemele lui acelasi lucru ca si mine. Dupa cum zicea si nenea Jimenez in discursul lui, there is a difference between working hard and working smart.
Si mi-am pus problema: de ce a fost important (?) pentru mine sa dau atat de multe sanse, in loc sa ma bazez pe niste observatii de amanunt si comportament, dincolo de faptul ca ceea ce reprosez unor persoane este faptul ca iau decizii bazandu-se pe observatii de amanunt, dar care nu spun lucruri fundamentale despre persoana respectiva.
Un prim raspuns pe care mi l-am dat e ca o diferenta intre mine si acele persoane carora le reprosez este faptul ca eu studiez in primul rand practic si apoi teoretic personalitatea oamenilor de vreo 3 ani de zile si ma specializez in profilare de resurse umane, timp in care am avut sute de clienti. De fapt, motivatia mea a stat intr-una din afirmatiile perfect juste pe care mi le-a facut un profesor de fizica in liceu: daca vrei sa lucrezi in afaceri, ar trebui sa fii in stare sa spui o multime de lucruri despre o persoana din momentul in care pune mana pe clanta si intra intr-o camera pana cand se aseaza pe scaun.
Un alt raspuns este posibilitatea ca cei carora le reprosez faptul ca nu se concentreaza pe detaliile care conteaza, nu stiu sa aleaga detaliile care conteaza, altfel spus, nu filtreaza corect informatiile despre ceilalti (corect insemnand ca pe baza unor observatii, se pot face predictii care se verifica in practica).
De asemenea, poate ca m-am invatat sa dau sanse din speranta sau din dorinţa de a vedea partea buna din oameni, si datorita imaginatiei sa ofer posibilitatea de a fi placut surprins. Dar, adevarul este, cum spunea transant Donald Trump intr-un episod din The Apprentice, People dont really change, adica, altfel spus, da, oamenii pot sa se schimbe, dar concret raportandu-ne la realitate, chestia asta nu prea se intampla. Iar asta… nu pentru ca le-ar lipsi capacitatea de a-si schimba niste comportamente, sau capacitatea de a se vedea pe sine ca si indivizi, ca identitate, separat de modul in care se comporta (si sa se accepte si sa se iubeasca pe sine pentru ce sunt, nu pentru ce fac, si sa constientizeze diferenta dintre cele doua), ci pentru ca presupune un efort a descoperi, dezvolta si folosi aceasta capacitate.
Ce a spus Y este adevarat: din orice relatie inveti ceva. Si mai e adevarat ca nu trebuie sa bagi mana in foc ca sa stii ca arde. Ajunge sa observi caldura degajata cand te apropii putin. Orgoliul apare ca sa umple gaura lasata de lipsa stimei de sine. Lipsa stimei de sine poate lua forma de a cauta cu posesivitate controlul asupra unei relatii si asupra persoanei cu care esti impreuna, in loc de a o lasa libera si a se manifesta in propriile ei limite pentru a se simti in largul ei. Orice exces vorbeste despre teama din spatele lui, despre lipsa de control. Poate fi o forma de spune: am nevoie de tine ca sa imi umplu golul de iubire, pentru ca eu nu ma iubesc suficient pe mine, drept pentru care sunt dependent(a) de iubirea ta.
Dar dragostea nu este o carja. Nu este un cric. Nu este o pompa cu care umflam stima de sine a partenerului. Dragostea este o incununare a cine sunt doua persoane independente. Daca umbli tot timpul cu o pompa dupa tine, inseamna ca nu stii niciodata cand vei ramane in pana… dar te temi de asta. Si de ce te temi, de aceea nu scapi, pentru ca pe asta te concentrezi. Fiecare intelege lucruri diferite prin dragoste. Am citit ca s-a realizat in SUA un studiu si s-a facut o lista de nu stiu cate zeci de lucruri insemna sau inteleg diferit oamenii prin dragoste. In Texas, de exemplu, inseamna nice ass, get in the truck!. Data viitoare cand cineva iti vorbeste despre dragoste, sau spune te iubesc, intreaba persoana ce inseamna, asta mai concret, pentru tine? Si veti observa cum in multe cazuri magia dispare. Stiu. E frumos sa fie magie. Dar despre asta, intr-un alt articol.
Dragostea poate sa existe fara o relatie. Poti iubi pe cineva fara sa fii in relatie cu acea persoana, atata vreme cat esti lasat(a) sa-ti exprimi iubirea. Doi oameni se pot iubi fara sa fie intr-o relatie. La urma urmei, dupa cum scriam intr-un post mai vechi, Dragostea nu este un sentiment, ci o calitate a unei relatii. Numai ca intr-o relatie, nu esti obligat(a) sa accepti orice. De altfel, D. mi-a şi spus, in discutia de acum doua saptamani, despre care am scris in Frumusetea sufletului si imaginatia, ca ea considera faptul ca am ramas in relatie desi erau aspecte care nu imi conveneau, problema mea. Iubesti o persoana ca cine este, dar esti intr-o relatie in functie si de cum se comporta acea persoana.
Acestea fiind tratate, tin minte ca D. mi-a spus ca pentru ea este important sa poata oferi iubire. Cui ii va mai oferi D. iubire acum?
Sau… mai bine spus, cum poti sa oferi neconditionat din ceea ce astepti sa primesti conditionat?
Publicat de autorul blogului Din dragoste pentru D
Vezi tot articolul :“Vreau(!), fă-mi(!), dă-mi(!)” sau diferenţa între orgoliu şi dragoste
[…] 2. Diferenţa între orgoliu şi dragoste […]