Colinde pentru Serbari de Craciun – Noi vestim pe Pruncul Sfânt
La şcoală şi grădiniţă
Norii astăzi ţin şedinţă.
Supăraţi şi cenuşii,
Au chemat pe toţi părinţii
Pentru-a iernii ghiduşii.
Soarele e zgribulit,
Îmbrăcat în haine groase,
Ia pastile că-i răcit,
Stă în pat şi plăpumi coase.
Pisicuţa mea Gheruţa
Toarce sub calorifer,
Să colindea vrea drăguţa
Şi tot miaună de zor.
Martinel şi Urşiţica
Stau cuminţi într-un bârlog.
Le-a făcut cojoc mămica,
Ursuleasa Martinica.
Moşului au scris scrisoare
Să le-aducă jucării,
Patinuţe pentru gheaţă,
Şi din zmeură dulceaţă,
Prăjituri şi bombonele,
Şi un fagure de miere.
Vrăbiuţe ciripind
Caută pe la fereasră,
Să vadă iubirea noastră.
Vin mereu, şi azi şi mâine
Ciugulesc un bob de grâu
Sau un firicel de pâine.
Stele-n şir se văd pe stradă,
În vitrine jucării,
Fac păpuşile paradă
Şi îi cheamă pe copii.
Şi, deodată…
Roi de fluturi, albi, zglobii,
Fulgi de gheaţă, zboară-obraznici, argintii!
Şi tot zburdă jucăuşi,
Să aşeze pe la uşi
Covoraş moale de pluş.
Le miroase-a cozonac,
A sarmale şi cârnaţi,
Îşi pun pofta-n cui şi tac!…
Până-or fi şi ei …mâncaţi!
Unul este mai uituc,
Singurel s-a rătăcit,
Repede s-a şi topit
Chiar la mine pe năsuc.
Alţii adunaţi grămadă
S-au oprit pe la fereşti,
Vor să vadă, eşti cuminte,
Jucării ca să primeşti?
Sus pe deal e derdeluş
Şi o gloată de pitici.
Arşi obrajii de voinici,
Se avântă pe gheţuş.
Căciuliţele sar, zboară,
Se învârt cu voioşie
Se înşiră ca o sfoară
Săniuţele fâşie.
În grădina de la bloc,
Altă ceată cu noroc!
Prin zăpadă tăvăleşte,
Bolovanul tot măreşte!
Repede a mai crescut,
Un om mare, de temut,
Ţine-n mână-un măturoi
Că e gospodar de soi.
Fulgi zoriţi, cu mare grabă,
Se aşează pe taxi,
Au atât de multă treabă…
E serbare, şi-i târziu!
Sus în cer pentru plecare,
Pregătiţi stau îngeraşii
Au zburat către serbare,
Să privească copilaşii.
La fereastră stau cuminţi,
Ne filmează şi ne-ascultă,
Merg apoi iar printre sfinţi
Ducând bucurie multă.
Povestesc în ceruri sus,
Cum de noi a fost vestită,
Naşterea cea preamărită
Din Fecioară-a Lui Iisus.
f.frumos!minunate sunt obiceiurile romanilor