Vocabularul Na’vi – invata limbajul de pe Pandora din Avatar – dictionar de cuvinte
Filmul „Avatar”, care a avut premiera la sfârşitul anului trecut, a stârnit o adevărată isterie în întreaga lume. Nu numai că sălile de cinem
atograf din ţară au fost pline-ochi şi rezervări se fac şi acum cu câte două săptămâni înainte, dar iubitorii SF-urilor au ajuns să vorbească în Na’vi, limba personajelor din film.
Cum ar fi să te întâlneşti pe stradă cu cineva şi să-i spui „kalti na ru lu pom srak”? Interesant, nu? Explică- i persoanei respective că nu o insulţi, ci îi zici „Bună, ce mai faci?”, în cea mai modernă limbă a timpurilor noastre. E vorba de limba extratereştrilor Na’vi, cei de pe planeta Pandora, din filmul „Avatar”, creat de regizorul James Cameron.
Există peste 1.000 de cuvinte noi
De limbajul personajelor din film este însă răspunzător lingvistul Pau
l Frommer, un profesor la Universitatea Marshall School of Business, din sudul Californiei. El a muncit aproape patru ani şi a ajuns la performanţa de a crea peste 1.000 de cuvinte noi, un amestec al dialectelor vorbite de indienii din America, care au fost folosite apoi în acest film.
Mai jos ai un ghid de conversatie si o lista cu cateva cuvinte navi in engleza.
Mult succes la invatat.



[…] Vocabularul Na’vi – invata limbajul de pe Pandora din Avatar – dictionar de cuvinte Vocabularul Na’vi – invata limbajul de pe Pandora din Avatar – dictionar de cuvinte Filmul “Avatar”, care a avut premiera la sfârşitul anului trecut, a stârnit o adevărată isterie în întreaga lume. Nu numai că sălile de cinematograf din ţară au fost pline-ochi şi rezervări se fac şi acum cu câte două săptămâni înainte, dar iubitorii More here: Vocabularul Na’vi – invata limbajul de pe Pandora din Avatar – dictionar de cuvinte […]