Scrisoare de adio lasata de Alexandru Popovici
„Dacă citiţi aceste rânduri înseamnă că m-am dus, înseamnă că am văzut ultimul apus de soare. Îmi cer scuze dacă o să fie momente în care sar de la un lucru la altul. Sau dacă mă repet, dar mesajul a fost scris în mai multe zile. Doamne, sunt convins că nici tu nu prea ştii ce vorbeşti sau ce vrei.
Cred că ai ajuns să faci toate lucrurile pe care nu mi le-am dorit niciodată şi pe care le gândeam de foarte mult timp că nu le-aş putea suporta niciodată. Asta e.
Nu mai pot trăi o asemenea viaţă. Ziceai că îţi cer ceva ce tu nu poţi face, dar ceea ce-mi ceri tu eu pot face. Dar nu-i deloc aşa.
Ţie îţi e uşor pentru că nu eşti în locul meu, iar acel lucru era la fel de imposibil şi pentru mine. E bine pentru tine că te descurci grozav în orice faci. Ai avut darul ăsta.
Eşti frumoasă, deşteaptă… foarte deşteaptă. Poate că cea mai deşteaptă fată pe care am întâlnit-o. Erai singura care putea să mă lase fără cuvinte.
Off, sărutai atât de bine. Doamne, erai perfectă şi încă eşti. Am stat şi m-am mai gândit despre ceea ce s-a întâmplat între noi şi de ce s-a terminat, de ce te-ai saturat de mine.
Tot timpul am încercat să descifrez modul de gândire al unei femei. Eu m-am deschis în faţa ta.
Ţi-am zis absolut toate secretele după care a început să nu te mai intereseze persoana mea. Tipic feminin, dar totuşi nu înţeleg de ce ?
Eu unul cu cât cunosc mai multe despre o persoană, mai ales dacă sunt secrete, cu atât sunt atras mai mult.
Off!!! Îmi amintesc de zilele în care îmi petreceam timpul singur pe insuliţă şi prin parc visând că te voi vedea întâmplător, de nopţile pe care le plângeam pe insuliţă şi urlam de durere (la propriu) ca o vaduvă în faţa mormântului soţului ei şi mă întrebam „De cee???
De ceee???” N-am aflat nici până acum răspunsul şi nici n-am cum să îl aflu pentru că nu există.
Se pare că am luat-o puţin razna. Poate puţin mai mult. Şi asta tot din vina ta.
Mai mult de atât, a început să-mi cam albească părul şi să cadă de la vârsta asta.
Wow! Un lucru să nu-l uiţi niciodată: că în procent de 95% tu ai fost de vină pentru că am părăsit această lume.
Restul de 5% îi aparţine mamei tale, care s-a băgat între două suflete şi s-a chinuit să le despartă!
A şi reuşit se pare şi a reuşit să te convingă pe tine că ea n-a avut nici un amestec în treaba asta. Penibil zău.
Ştii că eu nu ţi-am judecat deloc mama înainte să o cunosc, cu toate că ea a făcut-o se pare. După ce am vorbit cu ea mi-am dat seama ce fel de femeie e.
Şi nu m-am înşelat chiar deloc. Offfffffffff…Nimic nu mai contează acum.
Să nu mă uiţi te rog şi să citeşti cu atenţie fiecare cuvânt pentru că oricum tot ceea ce ţi-am zis până acum, inclusiv mail-urile pe care ţi le mai scriam.
Să nu mă uiţi te rog şi să nu uiţi că ai fost iubită cu adevarăt de cineva. Oricum, de un lucru să fii sigură. Că ţi s-a îndeplinit dorinţa să nu mă mai vezi niciodată.
E deja prea târziu şi pentru mine. Să ştii că m-am stins cu sărutul tău tatuat pe buze…”