Povesti de dragoste reale
As vrea sa povestesc mai intai despre timpul potrivit si despre puterea dragostei adevarate, care mie mi-au fost dezvaluite intr-o noapte de august. Sunt si acum convinsa ca pentru toate este un timp, un moment anume, o clipa pe care nu trebuie sa le anticipezi, dar nici sa le intarzii, ca nu trebuie sa grabesti coacerea, parguirea lor, daca vrei sa nu le pierzi, poate definitiv. Ca sa vorbesti despre prima indragostire, iti trebuie insa multa rabdare si multa intelegere pentru cel care ai fost atunci, la vremea intamplarilor. In cazul meu, vremea aceea inseamna acum cateva zeci de ani. Pana sa existe un el care sa intruchipeze toata zapaceala ce m-a cuprins intr-o primavara, pana cand aceasta zapaceala sa se contureze intr-un chip omenesc, s-a intamplat ca m-am indragostit oarecum fara obiect, caci nu m-am indragostit de cineva anume, ci asa, la modul acela inefabil si nelamurit. Simteam ca sunt pregatita pentru ceva ce inca nu traisem si, mai mult decat atata, nici nu prea stiam in ce fel trebuie trait. Adica, vreau sa va spun ca m-am indragostit de ceva fara nume si fara chip, ceva pe care l-am numit, mai tarziu… dragoste.
Greu de scris despre starea aceasta atat de minunata si bulversanta in acelasi timp, si cred ca va amintiti toti, caci toti trecem prin ea, vrand, nevrand, cat de greu a fost de depasit, de trait varsta aceea, perioada aceea indecisa, plina de nelamuriri si de nemultumiri, legate de tot ce te inconjura, de faptul ca ai crescut in salturi, ca mainile si picioarele ti se pareau dintr-o data prea lungi, urechile prea mari, vocea pitigaiata, obrazul incercat de eruptii enervante… Cum sa povestesti cu usurinta despre ceea ce nici acum nu stii prea bine ce-a fost? Realitate sau parere? Cum sa numesti ceea ce-ti scapa printre degete ca un abur molatec, si totusi a fost atat de intens, incat te-a tulburat peste masura? Cum sa definesti ceva ce te-a cuprins pentru o vreme, te-a innebunit si te-a schimbat cu totul, fara putinta de a te opune? Ramai ametit, numai cand iti aduci aminte. Cum sa opresti tumultul acela urias, teribil care te-a stapanit o vreme, si cum sa nu razi acum, la maturitate, cand iti amintesti cum a disparut ca prin farmec, in momentul in care pentru intaia oara te-a luat de mana un baiat? Si ce eveniment a fost acela! Dorit si visat, analizat si tocat marunt apoi, zile in sir. Si ce fiori te-au napadit din cap pana in picioare! Si ce emotie ti s-a oprit in gat, gata-gata sa te inece! Si cum s-a risipit apoi teama, ca si cum ar fi fost o bucata de gheata ce s-a topit doar la flacara unui chibrit! Si cum a crescut ea intr-o bucurie pe care ai botezat-o instinctiv, fara sa gresesti, pentru totdeauna, dragoste!
