Pomul Craciunului de George Cosbuc
Tu n-ai vãzut pãdurea, copile drag al meu,
Pãdurea iarna doarme, c’aSa vrea Dumnezeu.
Si numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsã de fiori.
Si tace-apoi Si-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însã, vin îngerii din cer.
Si zboarã’ncet de-alungul pãdurilor de brad,
Si cântã’ncet; Si mere Si flori din sân le cad.
Iar florile s’aninã de ramuri pânã jos
Si-i cântec Si lumina Si-aSa e de frumos!
Iar brazii se deSteaptã, se mirã asta ce-i,
Se bucurã Si cântã ca îngerii Si ei.
Tu n-ai vãzut pãdurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ti trimite dintr’însã Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangã din brazii cu fãclii,
Asa cum au gãsit-o, cu flori Si jucãrii.
Departe într-un staul e’n fatã-acum Isus,
Si îngerii, o, câte Si câte i-au adus.
Dar el e bun si’mparte la toti câti îl iubesc,
Tu vino, Si te’nchinã, zi: „Doamne-ti multumesc”.
