Infidelitatea, o mare problema in zilele noastre – Poti sa-l ierti dupa
Nu e usor sa treci peste infidelitate, insa in unele cazuri partenerul chiar merita o a doua sansa. Fie ca a fost o intamplare izolata sau un caz nefericit, infidelitatea nu e sinonima cu lipsa dragostei. Dimpotriva, o a doua sansa care poate deschide calea spre o relatie fericita.
Insa pentru a ajunge la relatia pe care ti-o doresti trebuie sa treci prin mai multe etape care te vor ajuta sa uiti si sa ierti aventura sa.
In functie de cat de grave sunt „acuzatiile”, iti va lua mai mult sau mai putin timp sa ierti infidelitatea. Cel mai important e sa analizezi cu atentie situatia si sa nu il ierti doar pentru ca nu poti suporta singuratea sau parerile celorlalti.
Ia-ti cateva zile de vacanta, pleaca din localitate sau macar din locuinta (daca stati impreuna) si gandeste-te la ce ai de facut. Pentru a te ajuta, ti-am pregatit cativa pasi cheie pe care ii poti urma pentru a ierta un partener infidel:
1. Bilantul relatiei
Inainte de a ierta un partener infidel incearca sa evaluezi relatia voastra. Incearca sa iti amintesti momentele cheie si sa vezi daca relatia voastra merita.
2. Consulta un psiholog
Apeleaza la ajutor din afara atunci cand faci bilantul relatiei tale. O persoana care nu te cunoaste va fi mai echilibrata si te va ajuta sa iti raspunzi singura la intrebarile care te framanta.
Totodata un psiholog te poate consilia, pe tine, dar si pe iubitul tau, in cazul in care sunteti dispusi sa mai oferiti o sansa relatiei voastre.
3. Nu ii asculta pe ceilalti
Sunt sigura ca fiecare persoana din anturajul tau isi va da cu parerea si te va sfatui in fel si chip in legatura cu ceea ce trebuie sa faci. Insa tu esti singura care stie ce e mai bine.
Cu cat ii lasi pe ceilalti sa se implice mai mult, cu atat ai posibilitatea sa regreti alegerile facute.
4. Incearca sa intelegi situatia
Barbatii inseala din motive cu totul diferite de cele pe care femeile le au atunci cand aleg sa fie infidele.
Inainte de a decide daca pui capat relatiei sau ii mai oferi o sansa trebuie sa intelegi contextul in care te-a inselat si ce sentimente are pentru cealalta femeie.
5. Putin timp si spatiu
E foarte greu sa ierti pe cineva in care ai avut atata incredere. De aceea nu trebuie sa te grabesti in a lua o decizie finala. Ia-ti cateva zile libere, mergi in vacanta sau stai la parinti pana cand sentimentele tale se linistesc.
Abia dupa aceea analizeaza situatia si vezi daca poti sa treci peste gestul lui nesabuit.