Femeile sunt nefericite dupa o aventura
Femeile si barbatii privesc in mod diferit aventurile de o noapte, aproape 50% dintre reprezentantele sexului frumos simtindu-se nefericite din cauza acestora, potrivit rezultatelor unui studiu dat publicitatii.
Aproape jumatate dintre femei spun ca dupa o aventura de o noapte au simtit ca acest lucru a fost o idee proasta.
In schimb, 80% dintre barbati au indicat ca s-au simtit foarte fericiti dupa aventurile de o noapte.
Sondajul, la care au participat 1.700 de persoane, care au experimentat aventurile de o noapte, indica faptul ca femeile nu au obtinut niciun avantaj de pe urma aventurilor de o noapte.
In timp ce barbatii se simt mai multumiti, mai satisfacuti sexual si mai increzatori dupa o partida de sex fara semnificatie emotionala, femeile au mai degraba tendinta de a se ingrijora in legatura cu sentimentul de a fi fost folosite si de a se fi lasat atrase astfel.
Acest lucru se intampla partial pentru ca femeile simt ca ar fi existat posibilitatea unei relatii pe termen mai lung.
Profesorul Anne Campbell, de la Universitatea din Durham, autorul studiului, a indicat ca este vorba de evolutie.
„In termeni evolutionari, femeile poarta cu ele sentimentul ingrijirii parintesti si, in general, s-a crezut ca este avantajos pentru ele sa-si aleaga partenerul cu grija si sa fie fidele, pentru ca acesta sa nu aiba niciun motiv sa creada ca el creste copilul altui barbat”, a spus aceasta.
„Recent, biologii au sugerat ca femeile pot avea beneficii din imperecherea cu mai multi masculi – astfel crescand diversitatea genetica a copiilor – si, daca un barbat de calitate alege sa incheie relatia, atunci ele macar se aleg cu gene excelente pentru copiii lor”, adauga cercetatorul.
Totusi, daca femeile ar fi fost create de evolutie pentru relatii pe termen scurt, s-ar fi bucurat mai mult de aventuri.
Sondajul arata ca nu s-a intamplat acest lucru.