Eul liric este vocea sau persoana insarcinata cu povestirea cuvintelor unui poem sau roman. Aceasta persoana nu trebuie confundata cu scriitorul, care este autorul textului. Prin urmare, eul liric este personajul pe care autorul intentioneaza sa-l aduca la viata in textul sau. Desi uneori autorul se poate referi la el insusi, el o va face intotdeauna sub forma vorbitorului si nu direct.
Eul liric este vocea narativa a unui text, adica el este cel pe care cititorul trebuie sa-l imagineze ca narator al textului. In acest fel, daca un text vorbeste despre dragoste, cititorul trebuie sa presupuna ca eul liric, in acest caz, este un amant care nu este neaparat autorul cuvintelor scrise.
Poetii folosesc figura vorbitorului liric pentru a avea mai multa libertate in creatiile lor, intrucat acest narator poate evoca emotii si experiente care nu sunt neaparat legate de poet. Cu alte cuvinte, eul liric este o inventie a poetului care intruchipeaza emotiile si evenimentele descrise in poezie.
Acest narator poate prelua voci si atitudini diferite in functie de ceea ce doreste autorul sa transmita. In acest fel, vocea vorbitorului liric poate fi la persoana I sau a III-a, poate proveni de la autor sau narator, poate avea o atitudine melancolica, indragostita, hotarata, sau trista.
O poezie poate avea unul sau mai multe vorbitoare lirice. Naratorul poate fi vorbitorul, poetul sau un observator care vorbeste atat despre autor, cat si despre vorbitor. Oricum ar fi, naratorul ar trebui sa fie intotdeauna tratat ca un personaj fictiv.
Naratiunea facuta de eul liric la persoana I este cunoscuta ca monolog dramatic. In aceasta figura, poetul creeaza un personaj fictiv care este responsabil sa tina o conversatie cu el insusi ca monolog.
Cine este eul liric?
Eul liric este o figura literara conventionala. Este asociat istoric cu autorul, desi nu este neaparat autorul care vorbeste de la sine in poezie. Vorbitorul este vocea din spatele poeziei sau romanului; este cine ne imaginam ca vorbeste si caruia ii atribuim atitudinile si emotiile descrise in text.
Trebuie precizat ca, chiar daca textul este biografic, vorbitorul nu este neaparat despre autor, deoarece autorul alege ceea ce spune despre sine ca si cum o povesteste o persoana externa. Se poate spune ca vorbitorul este actorul din culise care descrie emotiile si situatiile scriitorului.
Eul liric este personajul fictiv creat de scriitor pentru a vorbi liber din perspective diferite asupra problemelor care ii sunt straine, precum chestiuni de rasa, gen si chiar obiecte materiale. Acest personaj este „Eul” care vorbeste si poate fi identificat de catre cititor.
Un exemplu despre cine este eul liric poate fi evidentiat in poemul „Corbul” de Edgar Allan Poe. In acest text, eul liric este un barbat singuratic caruia ii lipseste iubirea pierduta (Eleanor), nu Edgar Allan Poe.
Desi poezia este scrisa la persoana intai, cititorul poate deduce ca vorbitorul nu este autorul. Asta nu inseamna ca autorul nu s-a inspirat din evenimentele din viata lui sau a unei persoane pe care o cunoaste pentru a scrie poezia.
Diferenta dintre eul liric si alter ego
Definitia vorbitorului liric este de obicei confundata cu definitia alter ego-ului. Cu toate acestea, aceste concepte sunt subtil diferite. Un alter ego, pseudonim sau nume de scena este pur si simplu numele pe care autorul il adopta pentru a-si ascunde identitatea sau pentru a-i oferi o atingere mai memorabila si mai usor de retinut.
Alter ego-ul, in ciuda faptului ca este considerat un „al doilea eu” care locuieste in acelasi corp, nu este considerat un vorbitor liric, deoarece in niciun moment alter ego-ul nu inceteaza sa fie autorul textului.
Cu alte cuvinte, alter ego-ul continua sa reprezinte materialul autorului, in timp ce vorbitorul reprezinta ceea ce autorul doreste sa exploreze prin emotiile si sentimentele diferitelor personaje fictive.
Functia vorbitorului liric
Functia vorbitorului liric este de a permite autorului sa-si transmita ideile intr-un mod mai activ. In acest fel, eul liric indeplineste functia de transmitator al mesajului scris pe care scriitorul doreste sa-l impartaseasca cu publicul sau.
Se poate afirma ca vorbitorul este un agent revelator al experientelor si al emotiilor pe care aceste experiente le inspira.
Vorbitorul indeplineste si functia de a oferi o mai mare libertate creativa scriitorului, care se poate proiecta ca o alta persoana si poate dezvolta o personalitate diferita pentru a vorbi despre subiecte care nu ii sunt neaparat familiare.
Cand scriitorul foloseste aceasta personalitate pentru a dezvolta si a povesti o poezie intreaga, poezia se numeste monolog dramatic. Acest monolog se caracterizeaza prin faptul ca este o conversatie pe care vorbitorul o poarta cu el insusi.
Voce si atitudine
Exista diferite tipuri de voci pe care eul liric le poate adopta. Printre cele mai frecvente sunt vocea autorului si vocea personajului.
- Vocea autorului: pentru acest tip de voce, autorul foloseste un fragment din viata sa si propriul stil.
- Vocea personajului: Aceasta este vocea personajului care povesteste textul din propria perspectiva. Scriitorul alege de obicei tipul de narator pe care doreste sa-l foloseasca pentru citirea scrierii sale. El vorbeste de obicei la persoana intai sau a treia.
Eul liric isi asuma si o atitudine atunci cand povesteste poezia sau romanul. Acest lucru poate fi trist, furios, plin de speranta, deprimat, anxios, rau intentionat sau indragostit, printre altele. Odata definit tipul de voce pe care il va avea vorbitorul, este important sa alegeti tipul de atitudine pe care o va lua vorbitorul.
Atitudinea este legata de subiectul despre care vorbeste vocea. Daca vocea vorbeste despre razboi, atitudinea vorbitorului poate fi trista sau dinamica.
Este posibil ca, daca autorul are amintiri personale despre razboi, atitudinea sa se schimbe si sa se indrepte catre experientele sale personale. De obicei, este dificil de determinat in ce masura textul dat de autor este pur fictiune sau include de fapt material din experienta sa.
Vocea si atitudinea vorbitorului depind si de emotia pe care scriitorul doreste sa o evoce in cititor. Daca autorul are o pozitie puternica pe o anumita tema, ar putea dori sa transmita aceasta pozitie cititorului.
Unii autori numesc atitudinea vorbitorului drept tonul pe care il asuma. Una dintre cele mai frecvente probleme pe care cititorii le intampina atunci cand identifica tonul este gasirea cuvantului care il descrie cel mai bine. In acest scop, se folosesc de obicei adjective calificative precum „vesel” sau „trist”.
Pasi pentru identificarea vorbitorului liric:
Exista o serie de pasi pe care cititorii ii pot folosi pentru a identifica cine este eul liric dintr-o poezie:
Cititi intreaga poezie fara oprire
Odata terminata aceasta prima lectura, ar trebui sa scrieti care a fost impresia imediata pe care ati avut-o despre vorbitor. In mod similar, trebuie remarcat tipul de difuzor imaginat. Trebuie remarcata prima impresie completa generata de vorbitor.
Cititi din nou intreaga poezie, si intrebati-va „despre ce este poezia?”
Acordati atentie titlului poeziei, deoarece aproape intotdeauna ofera un indiciu despre decorul si sensul poeziei. Un alt element cheie in raspunsul la aceasta intrebare este identificarea punctelor pe care autorul le subliniaza prin repetare.
Uneori, autorul dezvaluie emotiile si tonul vorbitorului subliniind tema poeziei.
Determinati contextul poeziei
Ce se intampla cand incepe poezia? Care este subiectul tratat de vorbitor? Acest scenariu trebuie descris in imagini care sa permita localizarea locului in care are loc textul. Este un oras, o locatie generala sau specifica?
Examinati tipul de limbaj folosit de vorbitor
In acest fel se poate sti daca acest personaj vorbeste intr-un mod colocvial sau formal si caror elemente le acorda mai multa importanta. Limba determina in mare masura atitudinea vorbitorului.
Determinati principala emotie transmisa de poezie
Este difuzorul pe un ton reflexiv sau extrovertit? Cititi o atitudine pesimista si optimista? Are un ritm fluid sau haotic? Analizand cuvintele folosite de vorbitor, pot fi deduse diferite stari, culori, sunete si imagini. Aceste informatii ajuta la determinarea mai precisa cine este vorbitorul.
Scrieti o scurta descriere a vorbitorului
Trebuie incluse aspectul lor fizic, varsta, sexul, clasa sociala si orice detalii care permit cititorului sa aduca la viata vorbitorul. Daca poemului ii lipsesc detalii despre vorbitor, contextul poeziei poate fi folosit pentru a specula care ar putea fi aspectul lor.
