dragobetele-urari de dragobete-felicitari de dragobete-mesaje de dragobete-24 februarie dragobetele-traditii dragobete

dragobetele-urari de dragobete-felicitari de dragobete-mesaje de dragobete-24 februarie dragobetele-traditii dragobete

Ierburi de dragoste
Miraculoase – Va dau paine si sare, sa-mi fiti folositoare!

Daca de Dragobete fetele nu isi gaseau alesul, aveau metodele lor sa aduca un baiat frumos langa ele.

In lumea satului, “farmecele” si descantecele de dragoste erau de mare ajutor. Iar pentru ele era nevoie de flori, de buruieni, chiar de plante otravitoare. Profesorul Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie si Folclor, ne-a pus la dispozitie un studiu din care am extras cateva exemple de plante folosite in ceea ce am putea numi “campania de indragostire”.

FLOAREA DRAGOSTEI. Personificare a unei plante cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii care creste pe langa paraiele din zonele inalte, protectoare a casei si locuitorilor ei de dusmani. Planta se aducea din salbaticie si se rasadea intr-un colt ferit si curat al gradinii. Pentru a afla daca tinerii indragostiti se vor casatori, se plantau, unul langa altul, doua fire de Floarea dragostei: unul pentru fata, altul pentru fecior. Daca plantele se apropiau, urmarea era una fericita.

MATRAGUNA. I se mai spune Iarba Lupului, personificarea unei plante miraculoase, folosita inca din antichitate de medicina empirica si in practicile magice. Poate fi invocata pentru dragoste, casatorie, bogatie, fericire sau sa desparta dragostele, sa semene ura, dusmanie, saracie, moarte. Desi se considera ca este pacat s-o folosesti pentru implinirea unor dorinte, motiv pentru care se tamaia locul de unde se recolta, i se depuneau acolo ofrande, i se inaltau rugi etc., se recurgea frecvent la puterea ei, mai ales fetele nemaritate si nebagate in seama de feciori. Cultul matragunei se desfasoara in trei timpi rituali: descoperirea si menirea plantei (i se spune cui ii va fi de folos), scoaterea si aducerea ei acasa si aici, de la caz la caz, prepararea leacului, plantarea sau pastrarea pentru a fi folosita la momentul oportun.

Femeia descantatoare, in deplina curatenie trupeasca si sufleteasca merge in padure, departe de sat, acolo unde nu se aud cocosii cantand si pisicile miaunand, pentru descoperirea si insemnarea matragunei. Se asteapta ziua, de obicei intr-o marti, cand descantatoarea singura sau insotita de fetele nemaritate, nevestele lipsite de dragostea barbatilor etc merg pe tacute si nemancate, inainte de ivirea zorilor, la matraguna cu care s-a vorbit anterior.

O saluta cu respect, – Buna dimineata, Doamna Mare!, se dezbraca, se despletesc, fac matanii, o ocolesc etc. Cuplurile feminine se imbratiseaza, se mangaie, mimeaza actul sexual in timp ce descantatoarea o roaga cu blandete: Matraguna, Doamna buna,/ Nu te iau de bolunzit,/ Ci te iau de indragostit;/ Nu te iau sa bolunzesti,/ Ci te iau sa indragesti!. Altul era descantecul pentru fetele nejucate de feciori in vederea casatoriei: Hop, hop, hop,/ Cu mine in joc/ Matraguna, Doamna buna!; pentru grabirea maritisului Matraguna, Doamna buna,/ Marita-ma in asta luna./ De nu-n asta, -n hailalta/ Sa nu fiu nemaritata!; pentru invrajbire Eu te iau, / Pe ce te iaus/ Pe urat,/ Nu pe placut,/ Nici pe vazut… etc. Cand i se solicita sa casatoreasca tinerii, participantele simulau veselia si buna dispozitie, cand era luata pentru vraji de urat si despartit, se simula supararea si cearta. Se scotea cu grija pentru a nu-i lasa vreo radacina in pamant si se rasplatea locul cu paine, sare si, de la zona la zona, cu un ban de argint, miere, vin etc.

Dupa scoaterea Matragunei si asezarea ei pe pamant, cu varful (capul) la rasarit, ca un mort, urmeaza ospatul funerar, cu alimente si bautura aduse de acasa. Intoarcerea in sat se face cu aceeasi discretie cu care s-a plecat.

“Bate-l Doamne si il pierde!”
Navalnicul era fecior frumos care lua mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost transformat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele. Fetele, cum il vedeau, se prapadeau dupa dansul si-si faceau sama. Iarba lui Barboi, inrudita cu Matraguna, era invocata de romanii basarabeni in farmecele de dragoste. Planta, care ar avea radacina in forma de fata de drac, este scoasa marti seara de o persoana care nu trebuie sa priveasca inapoi, nici la dus nici la intors, sa poarte camasa curata, sa-i aduca in dar paine, sare si un capat de panza si sa-i propuna, cu respect, schimbul: “Eu va dau paine si sare/ Voi sa-mi fiti folositoare!”. Izma apare frecvent in cantecele de dragoste si in descantecele de dragoste plesnita (fata parasita de iubit): “Izma verde, mirositoare,/ Fata mare in uitare,/ Voinicel cazut in rele/ si pe deal si pe valcele,/ Sa te arda focul viu/ Sa traiesti in sat pustiu./ Izma, izma, izma verde/ Bate-l, Doamne, si il pierde/ De dorul mandrutii lui/ Fir-ar al pustiului!”

Dragobetele saruta fetele
Sarbatoare – Azi se celebreaza zeul dragostei la romani

Sa fim realisti: in societatea moderna, de consum, in care traim, Dragobetele n-are restaurante de lux, n-are lenjerie intima din dantela rosie fina, n-are … n-are “will you be my Valentine”. N-are. Atunci, ce are? Are farmec!

Barbat chipes, neastamparat, navalnic. Fiu al Babei Dochia, dupa o veche legenda romaneasca. Dragobetele sau Cap de primavara. Legenda spune ca, atunci cand il vedeau, femeile cadeau in mrejele lui precum mustele. O ipoteza este aceea ca numele “Dragobete” vine din cuvintele dacice “trago” – tap (mai tarziu a devenit “drago”) si “bete” – picioare (ca in latina – pedes). Iar tapul simbolizeaza la romani puterea de procreare, libidoul si fecunditatea! Navalnicul se celebreaza la 24 februarie (in unele zone ale tarii se serbeaza la 28 februarie sau la 1 martie). In vechime, la sate, de Dragobete incepea harjoana: fiecare baiat fugarea o fata, iar ea se lasa prinsa de cel pe care il placea si chiar se logodea cu el. Astfel, “Dragobetele saruta fetele!” a devenit zicala consacrata in Muntenia, Oltenia, Dobrogea si Transilvania. Si azi, in satele din Gorj si Olt, tinerii necasatoriti se intalnesc de Dragobete, pentru a fi indragostiti tot anul.

Romanii sarbatoresc astazi, Dragobetele, varianta autohtona a celebrului Valentine’s Day. Pe langa ca este o sarbatoare a iubirii, aceasta zi anunta si sosirea primaverii si este asociata cu numeroase obiceiuri.

Pe langa ca este o sarbatoare a iubirii, aceasta zi anunta si sosirea primaverii si este asociata cu numeroase obiceiuri.

In traditia populara, Dragobetele era fiul Babei Dochia si este sarbatorit pe 24 februarie. 24 februarie insemna pentru omul arhaic inceputul primaverii, ziua cand natura se trezeste, ursul iese din barlog, pasarile isi cauta cuiburi, iar omul trebuia sa participe si el la bucuria naturii.

Spre deosebire, insa, de blajinul Sfant Valentin din traditia catolica, Dragobetele este o entitate mitoloogica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, fiind imaginat ca un barbat chipes, neastamparat si navalnic.

Traditia populara spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare, avea sa fie ferit de bolile anului, si mai ales de febra. In plus, Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat. Imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara. in sudul Romaniei, fetele se intorceau in sat alergand, obicei numit zburatorit, urmarite de cate un baiat caruia ii cazuse draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, il saruta in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna.

Nici oamenii mai in varsta nu stateau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua in care trebuiau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. in aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor. Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase tot anul. Fetele mari strangeau de cu seara ultimile ramasite de zapada, numita zapada zanelor, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru diferite descantece de dragoste.

O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat intr-o buruiana, numita Navalnic, de Maica Precista, dupa ce nesabuitul a indraznit sa ii incurce si ei cararile.
Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, urmeaza pagini dedicate lui Dragobete. Un taran iubaret. Al nostru.

Hora satului de Dragobete
Traditii apuse – Locul in care se intalnea ursitul

In timp ce vremea isi cerne anii, datinile strabune isi pierd din taria cu care erau respectate candva. Si nu pentru ca nu sunt la fel de importante.

Cum vremurile s-au schimbat, tinerii de azi au inlocuit sotronul cu jocurile pe computer, hora satului cu discoteca si Dragobetele cu Valentine’s Day… Cand luna lui Faurar se apropie de final, la 24, in ziua Aflarii Capului Sf. Ioan Botezatorul, romanii au transmis din strabuni o veche si frumoasa sarbatoare a iubirii: Dragobetele. Cum sarbatoreau bunicii nostri aceasta zi? Cu obiceiuri aparte, la care luau parte fetele si flacaii. Hora satului era locul in care se adunau, imbracati in straie de sarbatoare, si porneau impreuna prin lunci in cautarea primelor flori ale primaverii: ghiocei, viorele, tamaioare. Cu flori se adunau pe la cate o casa din sat, unde sarbatoareau cat mai multe fete si flacai, in speranta ca dragostea si bucuriile ii vor insoti tot anul, pana la Dragobetele viitor, iar intalnirile lor se transformau in veritabile petreceri.
Voie buna. Vatra satului, unde fetele si feciorii se adunau la hora, devenea locul in care tinerii petreceau si se legau prietenii, multe transformate in casnicii, dupa Postul Pastelui. Indragostitii se plimbau pe ulitele satului si se mai intorceau din cand in cand sa joace o hora sau o sarba cu cel drag. Batranii de prin satele Vlasca si Teleorman isi amintesc de un obicei prin care tinerii se adunau din nou seara, pentru “Strigatul prin sat”. In jurul unui foc, urcati pe un deal sau intr-un copac inalt, baietii aveau prilejul de a plati fetelor infumurate polite pe care nu aveau ocazia sa le achite in zilele de zi cu zi. Atat pentru fete, cat si pentru flacai era o injosire sa se afle pe lista rusinii. Mai ales pentru fetele batrane sau pentru burlacii cam trecuti: “Lume, lume, fata lui Icsulescu a ramas nemaritata… Ha, ha, ha!”. Iar “judecatorul” nu uita sa spuna motivul pentru care cei in cauza nu s-au casatorit. Si se facea mare haz pe aceasta tema, incat, de rusine, cel strigat saptamani in sir nu mai iesea prin sat, la hora.
Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii, in special cei tineri, tineau sau faceau Dragobetele. Potrivit traditiei Dragobetele era ‘o zi frumoasa pentru baietii si fetele mari, ba chiar si pentru barbatii si femeile tinere’. Pastrata in credintele populare sub numele de Dochia sau Baba Marta, ea apare in stransa legatura cu miticul personaj. Dragobetele, cunoscut si sub numele de Dragomir, pare sa fie un partener, fiu, slujitor sau sot al Babei Dochia.

Dimineata devreme, tineretul se imbraca in haine de sarbatoare si, daca vremea era urata, se strangeau in cete pe la casele unora dintre ei; daca vremea era frumoasa, se iesea afara din sat, baietii adunand lemne pentru foc iar fetele culegand flori de primavara, flori folosite apoi in descantecele de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi; aceasta apa, pastrata cu mare grija, avea proprietati magice, spunandu-se ca este nascuta din surasul zanelor, putand face fetele mai frumoase si mai dragastoase; daca nu erau omat si fragi, se folosea banala apa de ploaie sau cea de izvor, acest lucru facandu-se atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie.

In jurul focurilor aprinse pe dealurile golase din jurul satelor, fetele si baietii discutau vrute si nevrute insa, cel mai adesea, se spuneau glume cu substrat erotic. Fetele, cum simteau apropierea pranzului, incepeau sa coboare in fuga spre sat, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita ‘zburatorit’. Conform obiceiului, fiecare baiat urmarea fata care ii cazuse draga; daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci avea loc o sarutare mai indelungata in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica, in fapt, logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne prefatand logodnele adevarate. Daca nu se facea Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor putea indragosti in anul care urma; in plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca tot anul respectivii nu vor mai fi iubiti.

Maturii aveau partea lor in cadrul Dragobetelui. Astfel, femeile credeau ca era indeajuns sa puna mana acum pe un barbat… strain (de sat) si deveneau dragi barbatilor in tot anul care urma! Femeile mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, dar si pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete. Indeobste, sarbatoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru treburile marunte, nu si pentru cele mari.

Dragobetele era inchipuit ca un flacau voinic, puternic, frumos si tare iubitor, putand fi intalnit prin paduri; unele fete si femei doreau chiar sa fie pedepsite de Dragobete, lucrand de ziua lui, iar apoi luand drumul padurii, aici fiind ‘nevoite’ sa se lase iubite de Dragobete. Chiar daca mai ‘pedepsea’ femeile, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general, putand fi socotit un veritabil Cupidon romanesc.

Originea acestei sarbatori este in ciclurile naturii, mai ales in lumea pasarilor. Nu intamplator, pasarea era considerata una din cele mai vechi divinitati ale naturii si dragostei. Ei bine, romanii numeau sarbatoarea Dragobetele si Logodnicul Pasarilor, spunand ca acum acestea se imperecheaza si isi fac cuib, de la pasari obiceiul fiind preluat si de catre oameni. Motivatiile preluarii erau profunde, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc ‘pasare’ insemnand chiar ‘mesaj al cerului’.

Amintiri
Traditii apuse – Locul in care se intalnea ursitul

In timp ce vremea isi cerne anii, datinile strabune isi pierd din taria cu care erau respectate candva. Si nu pentru ca nu sunt la fel de importante.

Cum vremurile s-au schimbat, tinerii de azi au inlocuit sotronul cu jocurile pe computer, hora satului cu discoteca si Dragobetele cu Valentine’s Day… Cand luna lui Faurar se apropie de final, la 24, in ziua Aflarii Capului Sf. Ioan Botezatorul, romanii au transmis din strabuni o veche si frumoasa sarbatoare a iubirii: Dragobetele. Cum sarbatoreau bunicii nostri aceasta zi? Cu obiceiuri aparte, la care luau parte fetele si flacaii. Hora satului era locul in care se adunau, imbracati in straie de sarbatoare, si porneau impreuna prin lunci in cautarea primelor flori ale primaverii: ghiocei, viorele, tamaioare. Cu flori se adunau pe la cate o casa din sat, unde sarbatoareau cat mai multe fete si flacai, in speranta ca dragostea si bucuriile ii vor insoti tot anul, pana la Dragobetele viitor, iar intalnirile lor se transformau in veritabile petreceri.
Voie buna. Vatra satului, unde fetele si feciorii se adunau la hora, devenea locul in care tinerii petreceau si se legau prietenii, multe transformate in casnicii, dupa Postul Pastelui. Indragostitii se plimbau pe ulitele satului si se mai intorceau din cand in cand sa joace o hora sau o sarba cu cel drag. Batranii de prin satele Vlasca si Teleorman isi amintesc de un obicei prin care tinerii se adunau din nou seara, pentru “Strigatul prin sat”. In jurul unui foc, urcati pe un deal sau intr-un copac inalt, baietii aveau prilejul de a plati fetelor infumurate polite pe care nu aveau ocazia sa le achite in zilele de zi cu zi. Atat pentru fete, cat si pentru flacai era o injosire sa se afle pe lista rusinii. Mai ales pentru fetele batrane sau pentru burlacii cam trecuti: “Lume, lume, fata lui Icsulescu a ramas nemaritata… Ha, ha, ha!”. Iar “judecatorul” nu uita sa spuna motivul pentru care cei in cauza nu s-au casatorit. Si se facea mare haz pe aceasta tema, incat, de rusine, cel strigat saptamani in sir nu mai iesea prin sat, la hora.

Amintiri
Trecuti de mult de fiorii tineretii, batranii nostri isi amintesc astazi cu nostalgie si lacrimi in ochi de timpurile de demult si le povestesc nepotilor si stranepotilor de felul in care se plimbau pe ulitele satului, de Dragobete, alaturi de persoanele dragi… De primele flori de primavara pe care le ofereau sau le primeau cand razele firave ale soarelui topeau zapada prin lunci si zavoaie. De vremurile in care nu se ofereau, drept simbol al iubirii, figurine sub forma de inimioara, iar hora satului era locul in care isi gaseau ursitul.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele articole