Diana Georgescu refuza cererea in casatorie a lui Connect-R
Deşi este considerat drept unul dintre cei mai arătoşi bărbaţi din industria muzicală, Connect-R nu a reuşit să-şi îmblînzească pe de-a-ntregul prietena .
Deşi o iubeşte foarte mult şi ar face orice pentru e
a, Diana Georgescu a decis să refuze cererea în căsătorie a prietenului său, din fericire pentru acesta, decizia fiind una temporară, pînă cînd acesta va mai îndeplini nişte condiţii care, din punctul ei de vedere, îl vor transforma în soţul ideal. „Trebuie să-mi iau permis şi să mă mai maturizez puţin. Sînt foarte uituc, uit şi care măsea mă doare, şi mi-a zis că nu-şi asumă riscul să-i uit copilul în parc. Dacă voi trece testul, va spune Da!“, a mărturisit, amuzîndu-se, Connect-R. Pe prietena lui Connect-R o puteţi admira în „Burning Love“, ultimul videoclip al artistului. Diana este „Fata Morgana“, iar Connect-R vrea să o găsească cu orice preţ.


