Printre cele mai prospere industrii din prezent, cea a gamblingului este una care nu da deloc semne să își slăbească din elan, ba chiar se redefinește în fiecare zi, cu noi idei și oportunități. Că este vorba despre a face pariuri, despre a învață jocuri de ruletă, despre sloturi gratis sau orice alte jocuri de cărți sau de noroc, un cazino oferă cât se poate de multe ocazii de distracție, de câștig, dar și despre activități profesionale. Așa se face că unul dintre cele mai recente, dar și cele mai căutate locuri de munca create în cadrul unui cazino este acela de dealer. Dacă te interesează o astfel de poziție în cadrul unui cazino, iată tot ce trebuie să știi pentru a putea aplica la un astfel de job – ce ai de făcut, cu ce să începi, ce condiții se impun, ce trebuie să înveți.
Ce este un dealer de cazino?
Cunoscut și ca fiind cropper, o astfel de persoana este responsabilă să aibă grija de activitățile de la masa de joc, controlează tot ce se întâmplă și urmărește să se desfășoare totul cu regulile de urmat – în principiu reprezintă casa și este prezent mai ales la jocuri precum ruletă, Blackjack, Baccarat sau Poker, acolo unde este nevoie de o mana de joc, care să coordoneze totul. Printre principalele responsabilități ale unui dealer de cazino se numără:
●explicarea regulilor de joc fiecărui nou jucător
●Face orice acțiune fizica necesara la joc: împarte cărțile, rotește ruleta, oferă sau arunca zarurile, face plățile
●Aduna și notează fiecare pariu plasat de jucători
●Urmărește că totul să se desfășoare în legalitate
●Oferă orice fel de asistență în caz de nevoie
●Monitorizează și semnalează orice activitate suspicioasa
●Menține și întreține o atmosfera cool de joc
●Are grijă să mențină un standard de joc, care să fie în linie cu reputația cazinoului, printr-o prezență impunătoare și eleganța.
Cum poți să devii un dealer la un cazino
Poate că pare, cel puțin la prima vedere, un job care se poate obține cu ușurință, dar lucrurile nu sunt atât de simple, când se impun atât de multe reguli. Pe lângă prezenta și atitudinea care vin la pachet, o persoana care este interesată să fie dealer are de urmat mai mulți pași – dacă este să se facă totul că la carte.
●urmarea unui program de training, unde se învață tot ce este nevoie să se știe despre aceasta meserie, cât mai ales despre regulile de joc, despre proceduri, legi și mai ales despre cazinoul pe care îl va reprezenta – școli dedicate exista, mai ales, desigur, în Las Vegas, dar aici vorbim despre un alt nivel
●Obținerea unei licențe oferită conform regulilor din fiecare oraș sau țara, conform legilor în vigoare reglementate de către autorități – dacă este cazul
●Printre cele mai restrictive reguli de bifat se numără și următoarele aspecte: să existe diploma de liceu, să nu existe cazieri judiciar, să aibă vârstă minima de a putea lucru
Calitățile unui dealer de cazino
Să îți dorești să fii crupier pentru un cazier nu este suficient. Până la urmă trebuie să ai anumite atribute care pot califica din start îndreptățit să spiri către o astfel de poziție. Aici, principalii angajatori amintesc de următoarele:
●bune abilități de comunicare, pentru a te putea adapta fiecărui client, că să faci mesajul să ajungă întocmai la fiecare dintre cei interesați de joc. Pe lângă modul în care explici regulile de joc, trebuie să demonstrezi și o atitudine prietenoasă
●Capacitate de a-ți păstra calmul, mai ales în perioade de stres, care pot fi multe și îndelungate. Este important să știi să menții o atitudine pozitiva, să nu lași să se vadă dacă sunt probleme și să știi să menții un ton cald și liniștitor, pentru a nu jigni sau agita spiritele de la o masa de joc, când totul poate degenera răpi
●Bune capacități fizice, având în vedere că vor fi ore multe de stat în picioare, manuiri de cărți cât se poate de rapid și multe întinderi către diverși jucători. Aceasta activitate se poate întinde pe câteva ore, așa că trebuie să știi că poți face asta, să te asiguri nu doar că ai un psihic puternic, dar și o condiție fizica puternica
●Un raționament cât se poate de obiectiv, pentru a putea urmări totul în mod analitic, să te detașezi de discuțiile de la masa. Totodată trebuie să poți menține o socoteala a pariurilor, a câștigurilor și pierderilor într-un mod cât se poate de natura.
●O personalitate versavia, care să se poată adapta diverselor medii de lucru, diferitelor persoane care se așează la rand, cât pentru a se putea menține o atmosfera atât serioasa cât și distractiva la masa. Trebuie să poți menține jucătorii implicați, să nu se plictisească, dar nici să transformi totul într-o fiesta
Cum te poți antrena
Sigur, pe lângă cele menționate de noi anterior, faptul că poți urma niște cursuri este cât se poate de adevărat. Dar la fel de bine pregătirea poate veni înainte, așa că poți face un antrenament cu mult înainte, că să și îți poți da seama dacă este chiar ceea ce îți dorești cu adevărat. Poți câștiga un avans de lucru urmărind diverse tutoriale dedicate, iar pe YouTube vei găsit cu siguranță diverse resurse care te ajuta să te pregătești – de la cum se aranjează cărțile, până la regulile de joc. La fel de bine exista și cărți dedicate acestui subiect, astfel că poți caută diverse materiale pe care să le citești și te vor ajuta. O metoda la fel de eficientă este să găsești un antrenor, un mentor, care să-ți arate tot ceea ce el știe deja.
Concluzie
O cariera cât se poate de serioasa, de interactiva și de atrăgătoare, a fi dealer înseamnă înainte de orice o buna oportunitate de a afla mai multe despre tine. Dacă îți place industria de jocuri de noroc, atunci cu siguranța că ar trebui să iei în serios aceasta opțiune și să începi să te dedici cât se poate de serios acesteia. Sigur, înseamnă mai mult decât ce am reușit să surprindem noi aici, dar restul vă trebui să descoperi singur.


