Cele 10 boli misterioase

Cele 10 boli misterioase

Multe dintre ele sunt „de când lumea”, altele, mai noi. Pe multe le contractăm de-a lungul vieţii şi le tratăm ca pe ceva firesc, altele sunt extrem de rare, unele chiar fatale. Ciudăţenia lor constă fie în faptul că, în ciuda eforturilor specialiştilor, nu au fost cele-10-boli-misterioasedescoperite cauzele exacte ale lor, sau nu s-a găsit un tratament eficient.

10. Maladia Morgellons

Această boală misterioasă dezvoltă simptome dintre cele mai neobişnuite, care par desprinse din filmele de groază. Celor afectaţi de această boală le apar pe piele tot felul de erupţii lichide, din care ies fibre misterioase de culoare roşie, neagră sau albastră. În plus, ei sunt chinuiţi de oribila senzaţie că pe sub piele li se plimbă tot felul de vietăţi.

Deşi este o maladie veche, denumirea ei este de dată recentă. O parte a comunitaţii medicale spun că simptomele sunt, de fapt, psihoze, în timp ce alţi medici declară că manifestările sunt cât se poate de reale.

9. Sindromul oboselii cronice

Face parte din rândul bolilor cu manifestări clinice inexplicabile, al cărei diagnostic se pronunţă numai după ce au fost eliminate toate celelalte variante posibile. Pacienţii care suferă de acest sindrom nu numai că se simt mereu foarte obosiţi, dar pur şi simplu ajung să fie dependenţi de pat în cea mai mare parte a timpului.

8. Boala Creutzfeldt-Jakob

Una dintre denumirile acestei afecţiuni a Sistemului Nervos Central (SNC) este şi aceea de „Boala vacii nebune” şi poate fi contractată prin consumul de carne de vită infestată. De obicei, boala este fatală, debutul şi evoluţia ei fiind lente. Ciudăţenia acestei maladii constă în simptomatologia nespecifică, iar, potrivit medicilor, agentul cauzator ar fi o proteină prionică anormală acumulată în creier.

7. Schizofrenia

Experţii consideră că este una dintre cele mai enigmatice  afecţiuni psihice, care îl privează pe cel bolnav de capacitatea logică de a distinge între realitate şi fantezie. Simptomele variază de la pacient la pacient şi se manifestă prin iluzii, halucinaţii, incoerenţă în exprimare, lipsa motivaţiei sau a emoţiilor. Cu toate acestea, pentru depistarea schizofreniei nu există teste specifice.

6. Dereglările auto-imune

Este termenul generic prin care sunt denumite afecţiuni îngrozitoare, cum ar „Lupusul”, boală care afectează diferite organe ale corpului. Cercetătorii nu au reuşit să afle până acum care sunt factorii declanşatori ai bolilor auto-imune, dintre care mai fac parte boala lui Crohn şi hipotiroidia, însă, s-a constatat că cele mai predispuse la acest tip de boli sunt femeile.

5. Pica

Persoanele diagnosticate cu „Pica” au o poftă nestăpânită de a ingurgita produse nealimentare, cum ar fi pământ, hârtie, lipici sau lut. Deşi se consideră că boala are legătură cu lipsa de minerale, experţii nu au descoperit încă nici cauza exactă, nici tratamentul pentru aceasta.

4. Gripa aviară

Oamenii nu au imunitate la acest virus gripal care au ca purtător păsările. Ciudăţenia constă în aceea că, odată ajuns în corpul uman, virusul transformă mutaţii, iar cercetătorii se tem că acesta ar putea fi transmisibil de la om la om. Rata mortalităţii în rândul persoanelor infectate cu virusul gripei aviare (H5N1) este de 50%, iar, până acum, majoritatea infectărilor s-au produs prin contactul direct dintre om şi pasărea purtătoare de virus.

3. Gripa obişnuită

În Statele Unite se înregistrează anual un miliad de cazuri de gripă. Cu toate acestea, doctorii încă nu deţin suficiente date cu privire la gripă şi la cauzele ei, iar remediul cel mai des recomandat este supa caldă şi timpul care o vindecă.

2. Boala Alzheimer

Nu trebuie confundată cu uitarea apărută odată cu înaintarea în vârstă. Alzheimerul este o afecţiune a creierului care se manifestă diferit de la pacient la pacient. Nu se cunoaşte cauza exactă a acesteia şi nu este vindecabilă.

1. SIDA

La 25 de ani de la apariţie, nu s-a descoperit încă un tratament pentru Sindromul Imunodeficienţei Dobândite. SIDA rămâne şi acum una dintre cele mai ucigaşe boli, mai ales în ţările în curs de dezvoltare. 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele articole