Ce este oglinda – reflectarea in oglinda

Ce este oglinda

Ceilalţi sunt, mai degrabă, oglindirea ta ; nu poţi iubi sau urî ceva la cineva decât pentru că reflectă ceva ce iubeşti sau urăşti la tine însuţi.
                                    Mens sana in corpore sano
 
       Conform modelului holografic al universului, fiinţa umană este o ‘colecţie’.
       Înăuntrul fiecarei fiinţe umane se află ‘amprenta’ întregii omeniri : mii de gânduri, emoţii, înclinaţii ce se combină în trăsături şi caracteristici specifice. Nu există nici o trăsătură pe care o putem vedea sau percepe şi care noi să nu fim. Noi suntem totul.
       Deşi toate acestea nu sunt exprimate simultan tot timpul (ar fi imposibil), fiecare om are, potenţial, capacitatea de a manifesta orice trăsătură pe care o observă la altul. Avem în noi potenţialul de a acţiona la fel ca oamenii pe care-i judecăm cel mai aspru sau precum oamenii pe care-i admirăm cel mai profund.

       Din acest potenţial tot, fiecare om manifestă pe parcursul vieţii sale un anume registru predominant de trăsături. Unii sunt în general veseli, binevoitori, optimişti, încrezători – alţii, mai trişti, închişi, mânioşi, temători ; totul depinzând de tiparul, programarea lor genetică, de mediul în care au crescut şi de propriile lor experienţe trecute.
       Deşi aceste manifestări ne fac să fim diferiţi unii de ceilalţi, acelaşi potenţial care există în noi, care este ceea ce suntem noi, ne face să nu fim separaţi însă. Mai precis, atunci când recunoaştem o anumită trăsătură în cineva, acest lucru se întâmplă deoarece o recunoaştem mai înainte în noi înşine. Dacă nu am recunoaşte-o în noi, nu am putea-o vedea în altul.
       Ceilalţi oameni ne arată ceea ce ar trebui să privim în noi. Ei oglindesc propriile noastre credinţe şi convingeri despre noi înşine.
       În memoria noastră se află înregistrate forme, figuri, experienţe, situaţii, atitudini, gînduri şi emoţii, întâmplări şi imagini pe care le-am experimentat de-a lungul vieţii şi pe care le recunoaştem când ne reîntâlnim cu ele. Această procedură a ‘recunoaşterii’ se desfăşoară în mod inconştient, automat şi a fost ‘setată’ în mintea noastră încă din primii ani de viaţă, când începem să devenim ‘relativ’ conştienţi de noi înşine şi de ceilalţi (spun ‘relativ’ pentru că de fapt nu suntem pe deplin conştienţi – este tot un proces mai mult sau mai puţin inconştient). Dacă tu crezi că cineva este egoist sau violent, de exemplu, poţi fi sigur că şi tu ai propriile tale momente de egoism şi violenţă, cel puţin verbală (chiar dacă, poate, la scară mai mică – dar ai potenţialul de a fi la fel ca celălalt, în anumite condiţii). Dacă tu crezi că cineva este curajos sau binevoitor, acestea sunt reflectări ale propriilor momente de curaj şi bunătate (din nou – chiar dacă, poate, la scară mai mică, dar ai potenţialul de a fi la fel ca celălalt, în anumite condiţii). În fiecare dintre noi se ascunde un mic demon şi un mic înger, un mic Hitler şi un mic Iisus – şi trebuie să ne cultivăm capacitatea de a alege cine şi ce dorim să fim în fiecare moment al vieţii. O capacitate pentru care, momentan, datorită genelor proprii şi mediului, încă ne luptăm să o obţinem.
       Tot ceea ce se exprimă în noi vom vedea în altă parte. Lumea întreagă e o oglindă care îţi trimite înapoi propria imagine.
       De exemplu, unii oameni îi judecă pe alţii când aceştia din urmă dovedesc o trăsătură pe care primii nu o accepta în ei înşişi. De fapt, invidia, acuzaţia, judecata, ura sunt îndreptate împotriva lor înşişi; ceilalţi sunt doar un stimul exterior ce declanşează reacţia interioară a unei părţi neacceptate din fiinţa lor împotriva unei alte părţi, a subpersonalităţii dominante ce le conduce fiinţa şi care nu acceptă exprimarea primeia. Până când nu vor conştientiza acest lucru, va părea că se vor ‚lupta’ tot timpul cu tine – când de fapt se luptă cu ei înşişi.
       Un caz concret : de multe ori se întâmplă să respingem anumite trăsături pozitive (bunătate, cinste, corectitudine, curaj, încredere) manifestate de alţii (să încercăm să-i ‚păcălim’, să-i judecăm, invidiem, urâm tocmai pentru că manifestă astfel de trăsături, considerând, din diferite motive, că e justificat ceea ce facem). În realitate, aceleaşi trăsături se află şi în noi (şi dacă am sta să ne gândim puţin, am găsi nenumărate momente din viaţa noastră în care am dat dovadă de aceleaşi trăsături, în diferite situaţii). Dar pur şi simplu nu ni le amintim – aceste trăsături şi momentele în care le-am manifestat sunt acoperite de ‚straturi de memorie’ întregi de trăsături şi situaţii contrare (‚negative’), pe care bineînţeles că le manifestăm mult mai adesea şi în mod inconştient (e mult mai uşor). Şi aşa ajungem să respingem de fapt nu pe alţii, ci părţi din fiinţa noastră, pe care alţii doar le oglindesc.
       Atunci când admirăm ceva la un om, ceea ce vedem acolo există şi în noi. Dacă ne simţim neauziţi, eclipsaţi, neînţeleşi, este pentru că aşa îi facem pe alţii să se simtă. Englezii au o vorbă ‘What goes around, comes around” – “Ce pleacă de la tine, la tine se întoarce”. Primeşti ceea ce oferi. Acesta este principiul oglinzii.
        După cum remarcăm, acest principiu se bazează pe ideea ‘proiecţiei’ : transferăm involuntar asupra altora comportamentul nostru inconştient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există ‘cu adevărat’ în alţi oameni (în realitate asta este ceea ce ceilalţi manifestă, nefiind cu adevărat aşa). Vedem în alţii ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place în noi. Atragem către noi oameni cu aceleaşi trăsături pe care le negăm în noi (indiferent că sunt pozitive sau negative), tocmai pentru a ni le putea vedea în ei. Iar următorul pas ar fi acceptarea lor, înţelegerea lor, integrarea în propria fiinţă, pentru a redeveni întregi, pentru a ne recăpăta totalitatea negată atât de multă vreme.
        De cele mai multe ori respingem la alţii ceea ce noi considerăm a fi trăsături ‘negative’. Iar ceea ce avem de făcut este să integrăm propriile trăsături negative în fiinţa noastră, să ştim despre noi că suntem şi ‘buni’ şi ‘răi’. Dacă noi credem că trebuie să fim doar una sau alta, vom continua ‘lupta’ noastră cu ceilalţi (de fapt lupta noastră interioară) pentru a fi ceea ce credem noi că trebuie să fim.
        Principiul oglinzii mai are un aspect interesant : pe lângă faptul că în jurul tău se află persoane ce manifestă trăsături asemănătoare neasumate încă de tine, pe care le poţi conştientiza observându-i pe ei, vei atrage în câmpul experienţei tale şi persoane ce manifestă trăsături total opuse celor manifestate predominant de tine. Cum spunea Neale Donald Walsch, autorul “Conversaţiilor cu Dumnezeu” : “Imediat ce decizi cine şi ce eşti, tot ceea ce nu eşti va apare în viaţa ta”. Va fi un alt tip de oglindă – una în care vezi ceea ce tu nu vrei să manifeşti (de fapt nu alegi să manifeşti pentru că ştii că nu îţi este de folos). Şi te foloseşti de ea pentru a-ţi întări şi mai mult propria stare de a fi.
        Fiecare dintre noi putem beneficia de acest principiu al oglinzii. Şi îl putem folosi în mod conştient pentru a ne ‘recupera’ părţile uitate din noi înşine, pe care ceilalţi ni le revelează. Când o vom face, vom redeveni întregi, vom fi noi înşine cu adevărat. Iar acesta este cel mai important lucru în viaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here