Boli cu transmitere sexuala – boli venerice

Boli cu transmitere sexuala – boli venerice

I. BOLILE CU TRANSMITERE SEXUALĂ (BTS)

Bolile cu transmitere sexuală, cunoscute sub vechea denumire de „boli venerice” sunt definite ca fiind afecţiuni contagioase a căror transmitere se face predominant sau aproape în exclusivitate pe calea contactului sexual. Aceste boli sunt împărţite în două categorii de afecţiuni (după OMS):
• boli cu transmitere sexuală „majore”: sifilisul, gonoreea, şancrul moale, granulomul inghinal, limfogranulomatoza inghinală;
• boli cu transmitere sexuală „minore”: uretritele negonococice, herpesul genital, vegetaţiile veneriene, scabia, pediculoza genitală etc.
Din anul 1981, odată cu descoperirea infecţiei cu HIV, a fost inclus şi această epidemie în cadrul bolilor venerice majore.
Aceste boli sunt importante nu numai prin frecvenţa lor ci mai ales prin repercursiunile mari asupra sănătăţii publice (***, Dermato venerologie – pentru studenţii facultăţilor de medicină generală, medici rezidenţi, şi medici de familie, ed. Didactică, Bucureşti, 1999, p. 459).
Nedepistate şi netratate, aceste boli duc frecvent la grave complicaţii uneori chiar la deces. Majoritatea sunt tratabile şi vindecabile, excepţie făcând SIDA şi ultima fază a sifilisului.


1. SIDA. Cunoscută sub termenul de Sindrom de imunodeficienţă dobândită, a fost descoperită clinic pentru prima dată în 1981 în SUA, la homosexuali.

Sursa de infecţie o reprezintă omul infectat cu HIV (virusul imunodeficienţei umane: HIV 1 şi HIV 2). Modalităţile de transmitere a acestui sindrom sunt:
• prin contact sexual atât la homosexuali cât şi la heterosexuali;
• prin sânge infectat şi derivate de sânge (plasmă, hematii etc.):
  prin transfuzii de sânge infectat (inclusiv la hemofilici);
  la consumatorii de droguri prin ace şi seringi nesterilizate;
  prin transplant de organe;
• de la mama infectată la făt.

În ceea ce priveşte simptomatologia acestei boli, enumerăm câteva simptome după care poate fi recunoscută. La  început seamănă cu o viroză obişnuită: dureri musculare, articulare, angină, febră şi transpiraţii, inflamaţia ganglionilor. Alteori debutează cu pneumonie sau cu o erupţie cutanată sau cu icter, etc.
Ce e important de accentuat este faptul că un grup de simptome cum sunt febra peste 38°C, transpiraţii nocturne, diaree, anemie, slăbire progresivă, inflamaţia ganglionilor, toate acestea persistând peste trei luni fără o altă cauză depistată de medic, reprezintă o mare probabilitate de a fi această boală, actualmente netratabilă, care duce în cele din urmă la moarte.
Trebuie precizat că între momentul infecţiei şi până la apariţia bolii există o perioadă de câteva săptămâni, luni sau chiar ani de zile.
După ce boala este confirmată atât clinic cât şi paraclinic (adică prin teste de laborator) se începe un tratament care poate stopa boala pentru un timp (1 2 ani) cu condiţia ca bolnavul să suporte acest tratament. Boala evoluează rapid cu semne şi simptome grave: encefalita subacută (la o treime din bolnavi), leziuni cardiace, leziuni pulmonare, digestive, hepatice, pancreatice, cutanate şi cancere dintre care sarcomul Kaposi (vezi planşele) este cel mai grav şi apare cel mai des la homosexuali. Uneori bolnavii rămân conştienţi până în ultimele faze ale bolii, alteori intră în psihoze acute sau nebunie, murind în cel mult 2 ani de zile.
Un procent de 50 70% dintre femeile care au născut un copil HIV pozitiv, la 2 3 ani de la naştere vor prezenta simptomele infecţiei cu HIV, ceea ce înseamnă că aceşti copii vor rămâne orfani de mamă. Actualmente, în Africa sunt 5.000.000 de copii orfani de mamă.

Terapia: tratamentul este cel antiviral (terapie antiretrovirală). Dezvoltarea medicamentelor antivirale a fost şi este în continuare plină de obstacole. Continuă să existe limite majore în cercetarea şi aplicarea practică a acestui grup de medicamente. În prezent mijloacele terapeutice se clasifică în patru grupe:
I. Chimioterapia antiretrovirală
II. Terapia genică
III. Terapia imunomodulatoare
IV. Alte tipuri de terapie

Din păcate terapia este foarte costisitoare (1000 de euro / lună / pacient), acest fapt reprezentând un mare impediment în tratarea acestor bolnavi.
Încercările privind tratamentul cu imunomodulatoare nu au demonstrat încă beneficii clinice evidente. De aceea realizarea unui vaccin rămâne o alternativă foarte importantă; eforturile în această direcţie nu sunt suficiente şi sunt destinate încă prea puţine fonduri pentru activitatea de cercetare în acest domeniu.
După cum aţi observat, cel mai important lucru este şi rămâne profilaxia acestei boli. În acest sens trebuie luate măsuri faţă de căile de transmitere:
a. calea sexuală: soluţia este pentru cei necăsătoriţi abstinenţa iar pentru cei căsătoriţi monogamia, evitarea homosexualităţii şi a heterosexualităţii cu mai mulţi parteneri;
b. căile de contaminare prin sânge şi derivate de sânge: controlul donatorilor de sânge, combaterea abuzului de transfuzii de sânge, sterilizarea corectă a instrumentelor, nefolosirea drogurilor!
c. controlul gravidelor (testul Western Blot).

Dr. med. Antun Lisec ne relatează următoarele despre această boală:
„Dacă lumea este decimată acum de avorturi, anticoncepţionale şi sterilizări, ea este, de asemenea, decimată de SIDA, care se poate transmite chiar şi prin sărut, deoarece saliva omului infectat conţine multe limfocite şi virusul care se numeşte HIV.
În ceea ce priveşte SIDA, nu se cunoaşte doza infecţioasă (numărul exact de viruşi suficient pentru infectare), ceea ce înseamnă implicit că trebuie să evităm primirea în trupul nostru chiar a acelor mai mici cantităţi de viruşi.
Deja în Europa se răspândeşte un tip special de virus E al SIDEI, care se transmite de 500 de ori mai uşor decât celelalte tipuri ale virusului cunoscute până acum.
S a stabilit posibilitatea infectării cu SIDA şi prin folosirea mijloacelor nemorale, adică a prezervativelor. Prezervativul are microfisuri între 5 50 microni iar virusul SIDA este mult mai mic, de doar 0,1 microni.
Mulţi dintre cei infectaţi cu HIV nu sunt conştienţi de acest lucru, deoarece perioada medie de incubaţie a virusului este de 10 ani!
Nu trebuie uitat că virusul care cauzează SIDA rămâne viu la temperatura camerei, în afara organismului, mai mult de două săptămâni! De aceea există pericolul contaminării la frizerii, bărbierii, pedicherii, stomatologii, chirurgii iresponsabili etc., care transmit infecţii prin munca nesterilă”.

2. SIFILISUL. Este o boală cu transmitere sexuală în proporţie de peste 95% (prin mucoasa genitală) şi în procent de 5% se poate transmite şi prin sărut, muşcătură, prin salivă, sau supt (de la mama bolnavă).
La ora actuală, după efectuarea ultimelor statistici, ţara noastră se situează pe locul I în Europa.
Am întâlnit multe cazuri la clinicile de ginecologie din Cluj, în care mame purtătoare ale acestei boli, atât înainte de naştere cât şi după erau izolate într un salon şi tratate cu penicilină, inclusiv nou născutul care nu era pus la supt. Frecvent nou născuţii prezintă la naştere o serie de malformaţii date de această boală.
Factorii favorizanţi ai acestei boli sunt: prostituţia, homosexualitatea şi precocitatea activităţii sexuale la tineri!
Agentul patogen al acestei boli este o bacterie numită Treponema pallidum (Spirocheta pallida).
Care sunt semnele clinice după care puteţi recunoaşte această afecţiune? În afara cazurilor în care boala este depistată în mod întâmplător printr o analiză de sânge numită RBW (reacţia Bordet Wassermann) sau VDRL, în restul cazurilor boala este depistată la un control ginecologic la care pacientul se prezintă pentru o leziune situată la nivelul organelor genitale externe. Ce este această leziune? Este vorba de sifilomul primar (faza I = faza primară a sifilisului), care este leziune unică, de 2 3 mm maxim 5 6 cm, rotundă de culoare roşu închis, nedureroasă şi care nu provoacă mâncărime; situată la fete la nivelul comisurii vulvare posterioare, vagin sau col, iar la băieţi la nivelul şanţului balano prepuţial. Această leziune se vindecă de la sine, netratată, la 40 45 de zile, dar analizele de laborator pozitive arată în continuare prezenţa bolii.
Dacă în această fază nu este tratat sifilisul cu penicilină, boala evoluează în continuare (după aproximativ 6 săptămâni) spre faza secundară (faza a II a a sifilisului) în care apare o infecţie acută cu febră, cefalee, dureri musculare şi articulare, transpiraţii nocturne, oboseală precum şi o erupţie cutanată abundentă (sifilide) care durează 2 6 săptămâni şi se vindecă de la sine. Sifilidele se localizează iniţial la palme şi picioare, la care se asociază frecvent şi boli precum alopecia (chelia), hepatită sau nefrită (boală de rinichi) etc. În această fază RBW este intens pozitiv (+ + +). Netratată nici în acest moment se intră într o fază intermediară (latentă) a sifilisului care poate dura întreaga viaţă. Alteori se ajunge după aproximativ 2 4 ani sau chiar 20 de ani la cea de a treia fază numită sifilisul terţiar (faza a III a a sifilisului). Datorită posibilităţii de tratare şi vindecare cu penicilină, la ora actuală nu se mai ajunge la această fază decât foarte rar şi anume la bătrâni şi copii cu traumatisme fizice, psihice, la intoxicaţi şi alcoolici. Pentru cei interesaţi, menţionăm că în ultima fază a sifilisului sunt afectate pe lângă piele (gomele sifilitice, care sunt leziuni distructive) şi viscere: SNC (sistemul nervos central), aparat locomotor, aparat cardio vascular precum şi mucoasa nazală, lueta, vălul palatin etc.
În sarcină evoluţia sifilisului nu este modificată. Efectul sifilisului asupra sarcinii este important deoarece riscul infecţiei fetale depinde de stadiul sifilisului. Astfel în faza secundară şi terţiară se produc afecţiuni grave ale fătului: după 18 săptămâni de sarcină, prezenţa leziunilor fetale este 100%.
Tratamentul se face cu Penicilină. Mai greu este de tratat sifilisul tardiv care durează de peste un an când sunt deja afectate sistemul nervos central şi alte organe şi nu mai pot fi evitate sechelele.
Profilaxia acestei boli poate fi făcută doar prin evitarea contactului sexual cu persoane infectate. La contacţi se administrează preventiv, de asemenea, penicilină (Moldamin).

În continuare câteva cuvinte şi despre alte boli venerice foarte frecvente apărute la tineri:
Gonoreea (blenoragia): este o boală cu transmitere sexuală majoră, produsă de gonococ şi care se manifestă la bărbaţi prin uretrită acută, iar la femei prin cervicită (infecţia colului uterin) şi cel mai frecvent prin salpingită (infecţia trompelor uterine) adesea fără simptome; este cea mai frecventă dintre bolile venerice şi afectează şi alte organe precum: rectul, ochiul, faringele iar uneori prin sânge produce infecţii şi la distanţă.
Cum se manifestă această boală?
La bărbat apare o secreţie purulentă galben verzuie, însoţită de mâncărime, dureri la urinat; urina este tulbure. Mai rar apare o inflamaţie a glandului şi o stare febrilă. Netratată, infecţia continuă şi se cronicizează. În această fază apare şi urina roşie datorită prezenţei sângelui în urină, urinare frecventă şi erecţii dureroase. Netratată apar în continuare complicaţii cum sunt: balanita, fimoza, parafimoza sau prostatita; mai rar pot apare artrita gonococică, endocardita, meningita sau chiar septicemia.
La fete se manifestă sub forma unor secreţii purulente, însoţite de mâncărime şi senzaţie de arsură la nivelul uretrei, vulvei şi vaginului. Prin scărpinare se pot produce autoinoculări extragenitale mai ales la nivelul conjunctivei. Netratată se poate croniciza. Localizările extragenitale sunt rectita gonococică, orofaringita gonococică şi conjunctivita gonococică. Aceasta din urmă, netratată se poate complica cu cheratită sau chiar perforaţii corneene. Tratamentul conjunctivitei constă în aplicaţii cu picături cu nitrat de argint 1%.
Tratamentul acestei afecţiuni, atât la băieţi cât şi la fete, constă în Doxiciclină şi Amoxicilină sau Kanamicină, Chinolone etc., care asigură vindecarea bolii.
Complicaţia cea mai frecventă rămâne infertilitatea chiar şi după o singură infecţie, datorită faptului că salpingita duce frecvent la înfundarea trompelor uterine.

Infecţiile negonococice sunt provocate de alţi agenţi infecţioşi decât gonococul cum sunt: Chlamydii, Trichomonas vaginalis, Candida albicans, Virusul Herpes etc.
Aceste infecţii produc la băieţi uretrite iar la fete vulvovaginite, salpingite etc.
a. Infecţia cu Chlamydia
La fete vulvovaginita cu Chlamydia este frecventă la cele care iau contraceptive orale şi la tinerele sub 20 de ani active sexual. Infecţia este de obicei asimptomatică, se manifestă cel mult printr o secreţie purulentă, abundentă şi sângerări după contact sexual. Diagnosticul se pune doar prin teste de laborator. Complicaţiile acestei infecţii sunt sterilitatea (datorită blocării trompelor uterine) şi sarcina ectopică (extrauterină). Infecţia se transmite de la mamă la făt provocând diferite infecţii fetale: conjunctivită, otită medie, pneumonie. Tratarea bolii se face cu Tetraciclină, Eritromicină sau Amoxicilină.
La băieţi infecţia este subacută cu secreţie puţin abundentă, clară, redusă uneori doar la „picătură matinală” sau doar cu o senzaţie de arsură la nivelul uretrei.
b. Infecţia trichomoniazică
La fete vulvovaginita trichomoniazică este altă infecţie foarte frecventă, produsă de un parazit numit Trichomonas vaginalis iar simptomele care apar sunt: o secreţie persistentă urât mirositoare, gălbuie sau galben verzuie, abundentă; mâncărime; usturime şi dureri la urinat. Netratată această infecţie se cronicizează şi pot apare complicaţii ca cervicită, salpingită şi infecţii ale nou născutului.
La băieţi infecţia tricomoniazică poate da o uretrită discretă cu secreţie uretrală puţin abundentă, clară sau mai rar purulentă, asociată cu dureri la urinat.
c. Vulvovaginita micotică cu Candida albicans este cea mai frecventă infecţie micotică (60 90% dintre micoze), care apare la fete, fiind favorizată de folosirea antibioticelor, de sarcină şi de medicamente care scad imunitatea. Simptomele sunt: mâncărime intensă (simptomul principal), secreţie albicioasă şi lipicioasă, dureri la urinat. Această infecţie chiar şi tratată recidivează frecvent şi se poate croniciza la cei care folosesc frecvent medicamentele sus numite. Se tratează cu antimicotice (ovule vaginale cu Miconazol sau Clotrimazol).
d. Vulvovaginita herpetică este o infecţie virală care apare la fete sub formă de leziuni veziculoase. Infecţia se transmite la nou născut. Se tratează cu antivirale (Zovirax).
La băieţi infecţiile micotice şi herpetice produc uretrite care se manifestă asemănător cu celelalte uretrite negonococice, adică apar mâncărime, usturime la urinat, uneori secreţii şi inflamaţia glandului. Netratate se cronicizează complicându se uneori cu balanite şi orhiepididimită (inflamaţia testiculelor).

Prevenirea bolilor venerice are un rol important deoarece fiecare caz poate constitui o sursă de infecţie pentru cei din familie (soţ, soţie, logodnic, prietenă). În răspândirea acestor boli un rol important revine comportamentului sexual. Un mare procentaj de îmbolnăviri se datorează contactelor întâmplătoare neafective. Numărul acestor „surse de contaminare” a crescut îngrijorător în ultimii ani (inclusiv în rândul elevilor şi studenţilor). Alte modalităţi de transmitere ale acestor boli (într un procentaj mic) sunt:
• contact direct prin sărut, muşcătură, alăptare;
• contact direct accidental sau profesional (medici, asistente) cu leziunile contagioase, cu produsele patologice contaminate ale unui bolnav (sânge, spermă, secreţie vaginală);
• contact indirect prin obiecte;
• transmitere pe cale congenitală de la mamă la făt.
Măsuri generale de prevenire ale acestor infecţii sunt evitarea lenjeriei sintetice, toaleta locală riguroasă, dar mai ales evitarea relaţiilor sexuale, care favorizează apariţia acestor boli.
Este indicat un control periodic cel puţin anual la medicul de familie pentru depistarea precoce a acestor boli.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele articole