Banii si sexul – baza relatiior dintre tineri
Banii şi sexul sunt principalele motive pe care se întemeiază, în ziua de astăzi, o relaţie între tineri. „Securitatea financiară apare mai frecvent în topul motivelor care stau la baza unei relaţii, fiind îndeaproape urmată de o evaluare realistă a unei bune compatibilităţi între cei doi, din toate punctele de vedere”, ne spune psiholog drd. Mirela Zivari.
Relaţiile de prietenie, tot mai pasagere, dintre tineri arată că aşteptările acestora sunt total diferite de cele ale tinerilor de acum 50 de ani. Motivul principal îl reprezintă schimbarea reperelor din existenţa noastră. Altfel spus, în anul 2007, o relaţie de iubire dintre tineri „este axată pe sex, grăbită, eventual lipsită de vreo obligaţie, expectaţiile amândurora sunt diferite şi necomunicate, iar scenariile de viaţă sunt pe termen scurt, pe principiul «carpe diem»”, crede dna Zivari. Specialiştii sunt de părere că, în prezent, atunci când vorbim despre o relaţie, este dificil să ne referim la statornicie; aceasta s-ar traduce ca ataşament, însă, „din păcate, societatea de consum în care trăim acum nu ne mai oferă resursele necesare de timp şi disponibilitate pentru a fi statornic, nemaipunând la socoteală mesajul sexual pregnant care stimulează tentaţiile”, explică Zivari.
Tradiţia căsătoriei, pierdută în timp
Specialistul nu uită să amintească nici de tradiţia căsătoriei, care „s-a pierdut odată cu emanciparea femeii”, iar tinerii îşi doresc acum să fie liberi, neîngrădiţi, să ofere cât mai puţin – eventual nimic -, dar, în schimb, să fie susţinuţi social şi financiar de către partener.
Totuşi, „această radiografie obiectivă nu trebuie să piardă din vedere faptul că mai există destul de mulţi tineri care visează la o iubire romantică, la sărutări sub clar de lună şi declaraţii fierbinţi de dragoste, cupluri care, fără a cădea în desuet, preţuiesc alte valori decât cele pragmatice”, ne consolează psihologul Zivari.
Dacă vă recunoaşteţi în această din urmă caracterizare şi doriţi să puteţi menţine o relaţie de lungă durată, atunci este bine să nu luaţi o hotărâre după prima întâlnire, să vă doriţi într-adevăr acea relaţie şi să aveţi în jurul vostru persoane care să vă susţină. „Indiferent de motivele care ne îndeamnă să legăm o relaţie, cred că este foarte important să ne păstrăm verticalitatea morală şi să acţionăm pe cât posibil potrivit principiilor şi felului nostru de a fi, fără a-i leza în vreun fel pe ceilalţi”, îi sfătuieşte dna Zivari pe tinerii care nu ştiu să-şi menţină o relaţie de dragoste.