Baba Dochia, un mit al primaverii
Baba Dochia (sau Baba Odochia) simbolizează unul dintre cele mai importante mituri româneşti. Există multe variante ale acestui mit, al cărui nume pare a proveni din calendarul bizantin, care pe 1 martie celebra Sfânta Martiră Evdokia.
Una din variante este varianta mitului „Traian şi Dochia” despre care celebrul critic literar George Călinescu spunea că este „rezultatul unei întregi experienţe de viaţă a poporului român”. Se spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită fiind de trupele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlău, împreună cu oile. Este ajutată de Maica Domnului, care o transformă împreună cu turma sa într-un complex de stânci.
O altă variantă povesteşte despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe numele său Dragobete care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Cristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lăna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reuşit să ducă la bun sfârşit această sarcină grea, şi-a îndreptat paşii spre casă, dar nu a fost primită bine, soacra sa, din contră, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o că Mărţişor (aşa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) era iubitul e.După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să îngheţe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
Prima zi a primaverii este ziua Babei Dochia.
Baba Dochia este o batrana zeita agrara, care moare de 1 martie si renaste de Macenici, pe 9 martie. Dochia aduce aminte de marea zeita Terra Mater si poate fi asociata cu Diana si Iuno de la romani si cu Hera si Artemis de la greci.
Legenda spune ca Baba Dochia era o soacra rautacioasa, care si-a trimis nora pe munte, la cules de fragi, intr-o zi de 1 martie. Pe drum, fata se intalneste cu un mosneag, care ii daruieste un manunchi de fragi. Vazand fructele, Baba Dochia crede ca a venit primavara si imbraca noua cojoace unul peste altul, isi ia oile si porneste pe munte.
Vremea frumoasa o face si isi lepede, pe rand, cojoacele. Insa apoi urmeaza ger si ploaie rece, iar baba, impreuna cu turma ei, se transforma in sloiuri de gheata, care s-au prefacut cu timpul in piatra. Legenda spune ca asa s-au format Babele din Muntii Bucegi.
O alta varianta, arata ca Baba Dochia isi incepe urcusul pe munte, alaturi de fiul sau, pe nume Dragobete. Cum incepuse o ploaie, care a durat 9 zile si 9 nopti, Dochia a inceput sa isi dea jos cojoacele, care se ingreunasera. Traditia spune ca zilele schimbatoare de la inceputul lui martie se datoreaza Babei Dochia, care isi scutura cojoacele de ploaie sau zapada. Dochia se cearta atat cu ciobanii, care o avertizeaza ca nu e inca timpul urcarii oilor la munte, cat si cu Marte, caruia ii adreseaza cuvinte urate. Suparat, Marte imprumuta de la fratele sau mai mic, februarie, cateva zile urate, cu care o ingheata pe Baba Dochia.
In aceasta zi nu se lucreaza, pentru a nu o supara pe Baba Dochia, care trimite timpul friguros.
Prima zi de primavara semnifica totodata si intrarea in cele noua zile ale Babelor.
Femeile isi aleg dinainte una din aceste zile – cum va fi acea zi asa va fi si norocul lor (in alta varianta: asa le este caracterul).
Cum ne alegem „Babele”
In fiecare an in primele 9 zile ale lui Martie ne alegem o zi care sa fie baba noastra, zi care ne va reprezenta tot anul. Daca ziua se nimereste a fi frumoasa si insorita atunci vom avea parte de noroc tot anul. Daca ziua va fi insa ploioasa si inorata atunci inseamna ca nu ne va astepta un an atat de bun.
In functie de „babe” ne putem ghici si caracterul. Asa ca daca vom avea parte de o zi cu soare atunci cu siguranta ca vom fi mai bune la suflet si mai intelepte in acel an, iar daca vom avea parte de nori si ploaie, atunci mai bine sa se fereasca apropiatii din calea noastra ca se pare ca nu ne vom numara printre cele mai ingaduitoare si generoase fiinte.
Mi-am ales deja Baba si acum stau si astept sa vad cum o fi. Probabil, cum mi-o fi si norocul…
In Romania prima zi a primaverii este de neconceput fara imaginea Babei Dochia. Conform legendei, se spune ca batrana purta doisprezece sau noua cojoace, pe care a inceput sa si le scoata la inceputul lunii martie, fapt ce a provocat schimbari ale vremii. Zilele insorite au fost deseori urmate de ploaie si ocazional chiar de lapovita. Mitul ne spune de asemenea ca, Baba Dochia a avut trei momente speciale, marcate astfel: 1 martie: timpul dedicat insamantarii de primavara, 2 martie: ziua muncii de vara; 3 martie: reprezentand secerisul de toamna. In functie de modul in care evolueaza vremea in aceste trei zile, putem stii cu certitudine cum va fi timpul in cele trei anotimpuri amintite.
Putini, desigur, rezista tentatiei de a nu-si alege o „baba” in timpul primelor noua zile din martie, pentru ca, daca ziua aleasa este insorita, aceasta inseamna ca esti binecuvantat cu un suflet pur si bland si totul iti va merge bine intreg anul. Din contra, daca vremea este friguroasa si geroasa, cu vant si cu un cer innorat, atunci persoana in cauza va fi la randul ei cu inima „rece, neagra si inghetata”.
Exista o alta parte a acestei legende legata de martisor, care ne spune ca, Baba Dochia obisnuia sa cutreiere peste dealuri si vai impreuna cu turma sa. Asemenea altor taranci din acea vreme, ea isi petrecea timpul torcand lana. La venirea primaverii, a facut o gaura intr-o moneda si a trecut prin aceasta o bucata de lana. In timp, diferite simboluri au inceput sa inlocuiasca moneda initiala. Astazi exista caini, elefanti, fluturi, semne zodiacale, mici inimioare, chei, masti, pitici, o intreaga lume in miniatura creata special pentru a simboliza venirea primaverii, alaturi de micile buchetele de violete, ghiocei, zambile si de fulgii de zapada care cateodata nu ne parasesc nici in martie.
Exista numeroase variante ale mitului Baba Dochia, toate interesante si toate la fel de frumoase. Astfel, se spune ca Baba Dochia a avut un fiu care s-a casatorit impotriva dorintei ei. Pentru a-si necaji nora, intr-o zi rece de iarna, i-a dat acesteia un ghem de lana neagra si a trimis-o la rau sa-l spele, spunandu-i sa nu se mai intoarca pana cand lana nu devine alba. Fata a incercat sa spele lana, dar chiar daca degetele sale au inceput sa sangereze, culoarea acesteia ramanea tot neagra. De disperare, pentru ca nu se putea intoarce acasa la sotul iubit, a inceput sa planga. Impresionat de durerea fetei, Domnul Isus Cristos i-a aparut in cale si i-a dat o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Acesta nu este un fapt neobisnuit, pentru ca, in legendele romanilor, Isus insotit de Sfantul Petre apar des in vietile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Multumindu-i, fata a pus floarea in apa, a spalat-o si a constatat cu uimire ca lana s-a albit. Fericita ca a reusit sa duca la bun sfarsit aceasta sarcina grea, si-a indreptat pasii spre casa, unde nu a fost primita cu bucurie de soacra sa, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o ca Martisor (asa ii spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Isus) era iubitul ei. Dupa aceasta intamplare, Dochia a pornit impreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsa ca primavara venise deja, altfel de unde ar fi putut Martisor sa aiba floarea? Pe parcursul calatoriei sale, si-a scos, rand pe rand, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pana cand a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cat de frumos fusese la inceputul zilei, pe atat de urat se facuse acum. Ningea si totul incepuse sa inghete. Fara alte vesminte cu care sa se incalzeasca, Dochia a inghetat impreuna cu oile sale, transformandu-se, conform legendei, in stana de piatra. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit romanesc.
Legenda ca tot, reprezinta de fapt, lupta dintre bine si rau, rosu si alb, dintre primavara si iarna, lupta din care, prin sacrificiu, binele triumfa intotdeauna. Cele doisprezece cojoace ale Dochiei reprezinta lunile anului, iar moartea ei, sfarsitul anului vechi. Acum poate sa inceapa noul an cu primavara, acest minunat anotimp!
Mitul „Dochia si Traian” reprezinta o alta varianta a legendei legate de numele Dochiei. Dupa cum spunea renumitul critic literar George Calinescu, acest mit este „rezultatul unei intregi experiente de o viata a poporului roman”. „Dochia si Traian” povesteste despre formarea poporului roman: unirea dacilor cu romanii. In aceasta legenda, Dochia este frumoasa fata a conducatorului dacilor, Decebal. Dupa ce romanii au cucerit Dacia, Traian a dorit sa o ia de sotie pe fata regelui dac pentru ca dorea ca exemplul sau sa fie urmat de cat mai multi romani, asigurandu-se in felul acesta asimilarea populatiei dacice. Nefiind de acord cu propunerea liderului romanilor, Dochia s-a refugiat in munti. Pentru ca Traian nu s-a resemnat si a urmarit-o, fata a cerut ajutorul zeului dacilor Zamolxis, rugandu-l sa o transforme mai degraba in stana de piatra decat sa ajunga pe mana cotropitorilor. Zeul i-a indeplinit dorinta si a transformat-o in stana de piatra impreuna cu turma de oi care o insotea.
Pastoritul reprezinta o parte importanta a vietii romanilor, din cele mai vechi timpuri si pana in prezent. Majoritatea produselor facute pe baza de lapte sunt provenite de la oi. Lana se toarce si se fac din ea haine, paturi si carpete. Mielul este mancarea traditionala de Paste a romanilor. Modul de viata al pastorilor este surprins intr-un alt mit al poporului roman: „Miorita”.
Zilele Babei Dochia
Moartea Dochiei in ziua de 9 martie se considera hotar intre anotimpul friguros si cel calduros. Vremea in luna martie este insa foarte capricioasa, iar trecerea de la un anotimp la altul se realizeaza, de obicei, nu intr-o singura zi, ci intr-o perioada mai mare de timp. Din acest motiv poporul a incercat sa umple zilele friguroase care urmau dupa 9 martie cu asa numitele zile „imprumutate”: Ziua Strutului, Ziua Mierlei, Ziua Cocostarcului, Ziua Ciocarliei, Ziua Cucului, Ziua Randunelelor, Ziua Omatului, Ziua Mieilor, Ziua Berzelor.
Zile „imprumutate” este o denumire generica a timpului schimbator, cu ninsoare, lapovita si vant care urmeaza dupa 9 martie. Acestea sunt dedicate pasarilor de padure, in special celor migratoare (Ziua Berzei, Ziua Mierlei, Ziua Sturzului, Ziua Cucului), mieilor care se nasc in aceasta perioada a anului (Ziua Mieilor). Adesea, aceste zile primesc determinativul „zapada”: Zapada berzelor, Zapada Mieilor, Zapada Randunelelor etc.
In raport cu conditiile meteorologice, numarul zilele imprumutate difera de la an la an (Muntenia, Moldova, Bucovina). In unele zone ale tarii se considera ca, dupa incheierea Zilelor Babelor, ar urma alte noua zile, Zilele Mosilor, ceva mai calduroase, intre 10 si 17 martie (Alexi) sau pana la Blagovestenie, 25 martie.
Bunavestire sau Blagovestenia este ziua cand Biserica crestina praznuieste vestea adusa Fecioarei Maria de Arhanghelul Gavriil ca va naste Fiul fara inaintasi, Iisus Hristos. Sarbatoarea, situata in imediata apropiere a echinoctiului de primavara, cand sosesc randunelele si incepe cucul a canta este numita in Calendarul popular si Ziua cucului.
La Blagovestenie se efectuau multe acte de purificare a spatiului, de alungare a serpilor de pe langa casa, a insectelor si omizilor din livezi: afumarea cu tamaie si carpe arse a cladirilor, curtilor, oamenilor si vitelor (Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care sa se sperie fortele malefice prin tragerea unui clopotel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor in gradini si livezi; scoaterea din lazi a straielor si tesaturilor la aerisit.
Fertilitatea in noul an era invocata prin stropitul radacinii prunilor cu tuica si amenintarea cu securea a pomilor fructiferi ca vor fi taiati daca nu rodesc (Banat, Transilvania). In alte zone ziua de Blagovestenie era insa considerata neprielnica pentru rodul pasarilor, animalelor si plantelor: nu se puneau clostile sau se credea ca din ouale ouate in aceasta zi nu ies pui; vacile nu se „goneau”; nu se semana porumbul (Moldova, Bucovina).
Blagovestenia era un timp favorabil pentru aflarea norocului si rodului pomilor fructiferi, pentru previziuni meteorologice. Femeile strangeau apa provenita din neaua topita pentru a fi folosita in practicile de medicina si cosmetica populara. Importanta sarbatorii este subliniata de sacrificiul pestelui care se mananca, indiferent daca ziua de 25 martie este de post sau de dulce.
Repartizarea celor 9 sau 12 zile „cosmogonice” ale Babei Dochia (1-9 sau 1-12 martie) pe persoanele de sex feminin dintr-o colectivitate (familie, vecinatate, serviciu) pentru a afla, pe principiul Similia similibus, cum le va fi firea de-a lungul anului este cunoscuta sub numele de Pusul Babelor. Criteriul cel mai obisnuit pentru impartirea zilelor este varsta participantelor. Firea si sufletul persoanei se aprecia in raport cu vremea din ziua aleasa: insorita sau intunecoasa, frumoasa sau urata (Muntenia).
Materialul etnografic prezentat contine o mare nedumerire: este Dochia o reprezentare mitica bipolara, asemanatoare zeului Ianus, sau cele doua forte ale naturii, iarna si vara, aflate in permanenta opozitie, imbraca relatia soacra-nora? in al doilea caz Baba Dochia ar reprezenta anotimpul vechi (anul vechi), iarna, in timp ce nora sa ar simboliza anotimpul nou, vara. O lupta nedecisa se da intre aceste forte pana la 9 sau 12 martie: cand e frig, ger, viscol, invinge iarna; cand e cald, soare, invinge vara. In final, dupa moartea Dochiei la 9 martie, vara iese triumfatoare, intr-adevar, dupa echinoctiul de primavara ziua creste, neincetat pana la solstitiul de vara.
Daca ar fi sa dam crezare ipotezei, acceptata de unii cercetatori ca geto-dacii au avut o zeitate feminina, mama buna a pamantului si sotia lui Zamolxis, al carui nume s-a pierdut in vremuri, atunci Baba Dochia ar fi mama vitrega a pamantului despre care se vorbeste intr-o legenda bucovineana. Asemanarea dintre mama vitrega a pamantului si Dochia este evidenta: prima scoate brandusa afara in luna martie cand e frig si vreme rea, spunandu-i: „Du-te, du-te, afara, ce sezi, c-amu ii cald, e soare”, a doua isi trimite nora in padure dupa fragi sau la rau sa spele lana pe timp de iarna. „Mama buna” si „Mama rea” reprezinta unul si acelasi personaj mitologic, aflat la varste diferite ale anului.
Spre deosebire de Mos Craciun, Baba Dochia este o reprezentare mitica lunara, echinoctiala si materna. Determinativele de „mos” si „baba” precizeaza ca cele doua zeitati au ajuns la batranete, la pragul mortii si al renasterii anuale. Prin intermediul riturilor si al ceremoniilor, acestea devin ceea ce au fost cu 365 de zile in urma: copii si apoi tineri, maturi si din nou mos si baba.
Schimbarile sezoniere ale naturii (infrunzitul si desfrunzitul copacilor, incoltitul si infloritul plantelor, coacerea semintelor etc.) erau asemuite cu varstele omului si puse pe seama unor zeitati care-si petreceau viata cu iuteala fulgerului in schimbul marelui avantaj al renasterii anuale. Plantele si animalele (natura in totalitatea ei) aveau patroni paterni (Santoaderul, Lazarelul, Sangiorzul, Santilie, Samedru, Nicoara, Ajun, Craciun) si materni (Dragaicele sau Sanzienele, Maica Precesta, Paraschiva, Dochia).
Cele doua perechi de reprezentari mitice romanesti, una dominata de Zeita mama, Dochia, si alta de zeul Tata, Craciun deschideau anul solar (Craciunul) si anul lunar (Dochia). In cel de al doilea caz, Dochia s-ar numi Dragaica la imparguirea si coacerea graului (24 iunie); Santamarie la semanatul si incoltitul graului (8 septembrie); Vinerea Mare la imperecherea oilor (14 octombrie); Stretenie la fatatul ursilor (2 februarie) s.a.m.d.
Exista argumente plauzibile ca Dochia si alte reprezentari mitice feminine ale Calendarului popular sunt de origine lunara. De altfel, scenariul ritual al renovarii timpului la echinoctiul de primavara dura 9 zile, cifra de origine lunara.
