Limbajul romantic – iubire intre persoane
Limbajul corporal e o parte importanta a comunicarii si constituie aproape 60% din ceea ce comunicam. Daca vrei sa comunici bine, trebuie sa intelegi cum poti sa-ti folosesti (sau nu) corpul pentru a transmite ceea ce vrei ca ceilalti sa inteleaga.
Uneori vrem sa pastram distanta si exista cateva reguli sociale referitoare la cat de mult ne putem apropia de ceilalti in anumite situatii. Aceasta e distanta sociala, numita si spatiu corporal sau zona de confort.
Stabilirea si mentinerea distantei dintre noi si ceilalti aduce anumite beneficii: siguranta – cand suntem la distanta nu putem fi atacati prin surprindere; comunicarea – cand suntem apropiati putem comunica mai usor; afectivitatea – cand suntem si mai apropiati putem fi intimi; amenintarea – putem folosi si reversul, amenintand deliberat o persoana prin invadarea spatiului personal al acesteia.
Distanta sociala
Zona publica (3 m). Cand mergem prin oras, vom incerca sa pastram aceasta distanta intre noi si ceilalti. Desigur, sunt situatii cand acest lucru e imposibil. In acel moment vom incepe sa-i observam pe cei ce se afla in campul nostru vizual. Cu cat se apropie mai mult, cu atat devenim mai constienti si ne pregatim pentru o reactie adecvata.
Cand suntem la distanta de alte persoane, ne simtim in siguranta pentru ca o persoana aflata la distanta nu ne poate lua prin surprindere.
Zona sociala (1,5 – 3 m). In aceasta zona ne simtim conectati cu ceilalti oameni. Cand suntem aproape putem comunica cu ei, dar, in acelasi timp, ii putem tine la distanta.
Zona personala (0,5 – 1,5 m). In zona personala, comunicarea e mai directa si e o distanta potrivita pentru doi oameni care poarta o conversatie serioasa.
Zona intima (< 0,5 m). Cand o persoana e la distanta de un brat sau mai aproape, o putem atinge intr-un mod intim. De asemenea, putem observa mai multe detalii ale limbajului corporal si ii putem privi ochii. Cu cat e mai aproape, cu atat ne impiedica sa-i observam mai bine pe ceilalti. Dragostea se intampla in acest spatiu.
Intrarea in zona intima a unei persoane poate fi interpretata ca amenintare. Acest lucru e facut de obicei deliberat si ofera un semnal non-verbal ca persoana care il face e destul de puternica pentru a-ti invada teritoriul atunci cand vrea.
Dragostea si limbajul corpului
De la distanta, sarcina corpului este sa semnalizeze interesul si apoi sa caute un raspuns corporal asemanator.
Ochii ofera multe semnale. La inceput, de la distanta, o persoana se poate uita la tine pentru o perioada de timp putin mai lunga, apoi sa priveasca in alta directie si apoi sa-si indrepte din nou privirea spre tine pentru o perioada mai lunga.
Pentru a semnaliza interesul, o persoana poate folosi foarte multe gesturi ce sugereaza ca se „aranjeaza”. De fapt, ceea ce vrea sa spuna e „uite, ma aranjez pentru tine”. Aceste gesturi includ trecerea mainii prin par, ca si cum l-ar aranja, stergerea ochelarilor, netezirea hainelor sau indepartarea unei scame imaginare de pe ele.
Aplecarea corpului spre cealalta persoana inseamna „as vrea sa fiu mai aproape de tine”. De asemenea, poate fi un test pentru a vedea cat de mult se poate apropia de tine, sau cat de mult te indepartezi in fata unui astfel de gest. Poate incepe cu o simpla miscare a capului sau poate implica tot corpul. Aceasta miscare poate fi corelata cu ascultarea cu atentie a ceea ce are de spus celalalt, aratandu-i astfel, din nou, un anumit interes.
O persoana interesata de tine poate arata acest lucru si intr-un mod mai subtil, indreptandu-si o parte a corpului spre tine – piciorul, genunchiul, bratul sau capul – ca si cum ar spune „as dori sa merg in aceasta directie”.
Alte forme de comunicare de la distanta menite sa atraga atentia sunt: dansul senzual sau dramatic (dar nu prea dramatic, deoarece poate avea efectul opus); expunerea zonei genitale (mai ales la barbati), cand stau cu picioarele desfacute pentru a atrage atentia asupra acelei parti a corpului; falsul interes manifestat fata de alte persoane, pentru a starni gelozia sau pentru a grabi apropierea; miscarea usoara a capului, ca si cum ar spune „da, te plac”.
Cand suntem mai aproape de cealalta persoana, treptat, limbajul corporal devine mai intim, pana cand unul dintre cei doi trimite „suficiente” mesaje.
Cand ne apropiem de cealalta persoana, ne mutam din spatiul social in spatiul lor corporal, aratandu-i ca am vrea sa ne apropiem si mai mult, sa o atingem – si poate mai mult decat atat.
Cand stam aprope de celalalt, ii vom sustine privirea pentru perioade de timp din ce in ce mai lungi, inainte de a privi in alta directie. Un mesaj subtil, pe care putini il observa, e acela ca pupilele se dilata foarte mult (acesta este unul dintre motivele pentru care persoanele cu ochi inchisi la culoare par mai atragatoare).
Semnalele ce presupun atingeri ne apropie de intimitate. Poate incepe printr-o atingere „accidentala”, urmata de atingerea unor parti „sigure” ale corpului, cum ar fi bratele sau spatele. Mangaierea poate incepe mai intai in zone sigure si sa se indrepte (atunci cand cei doi sunt singuri) spre regiunile sexuale.